miercuri, martie 19, 2025
AcasăStiri DinamoAndone ezita in privinta lui Kone

Andone ezita in privinta lui Kone

Ieri toata lumea a discutat de cazul Elhamed. Daca nu va ajunge la Dinamo, consider ca este o greseala teribil de mare din partea conducatorilor si a lui Andone, care au gestionat eronat cazul jucatorului. Insa ieri la plecarea spre Slovenia, Andone a avut o declaratie care a trecut in plan secund, dar care poate spune care sunt intentiile in cazul lui Kone.

”Kone este un jucător bun, m-au întrebat acum două săptămâni de el, le-am spus că l-aș dori, dar nu știu ce s-a întâmplat. Se discută cu el, asta știu, că se discută.

A făcut câteva meciuri foarte bune la început de retur, după care s-a accidentat și asta mă ține așa… să nu insistăm prea mult”, a mai spus ”Fălcosul”.

Intr-adevar, dupa golurile marcate impotriva stelei, care au fost si ultimele, Kone a avut ceva probleme. In play-out a evoluat in primele 6 partide, apoi fiind accidentat, intrand 45 de minute cu Chiajna. In barajul cu aradenii, a intrat 15 minute in cele doua partide. Nu stiu daca aceasta accidentare ar trebui sa fie elementul principal, jucatorii mai au si probleme fizice, mai ales la capatul unui sezon lung. Kone a demonstrat la Voluntari ca poate fi un jucator spectaculos, exploziv, cu un sut fantastic. Semnul meu de intrebare ar fi cum s-ar adapta Kone la o echipa cu pretentii, el evoluand de-a lungul carierei doar la echipe mici, vorbim de un jucator ajuns la 28 de ani.

Sper totusi ca in zilele acestea, sa aflam ca Elhamed pana la urma semneaza cu Dinamo si chiar Kone, sa ajunga la Dinamo, chiar este un jucator interesant si merita incercat.

Dinamo renunta la Elhamed ?

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare