Ioan Andone a vorbit despre relaţia specială de prietenie pe care o are cu Mircea Lucescu şi susţine că discută cu antrenorul lui Zenit aproape săptămânal.
„Eu îl sun şi o dată pe săptămână, îl felicit după meciuri, îl sun de ziua lui, el mă sună pe mine. A vrut să jucăm meci amical acum, poate îl jucăm în noiembrie, am avut foarte multe de învăţat de la el”, a spus Andone la Dolce Sport.
Tehnicianul „câinilor” a fost lăudat de Mircea Lucescu, însă „Il Luce” nu este sigur că Andone a făcut cea mai bună alegere când a venit la Dinamo.
„Ştiu că Andone este un antrenor şi un om extrem de serios, e un băiat la care ţin foarte mult. Nu ştiu dacă a ales cel mai bine, nu ştiu dacă trebuia să se angajeze într-o astfel de situaţie pentru că prezenţa lui cere imediat câştigarea titlului. Nu ştiu în ce măsură clubul este pregătit să facă lucrul ăsta”, a afirmat Lucescu.