Marti seara s-a disputat, la Ploiesti, partida dintre Petrolul si Concordia Chiajna, castigata cu 1-0 de oaspeti. In tribunele stadionului Ilie Oana a fost prezent si noul tehnician al cainilor, Ioan Andone, venit aici pentru a urmari evolutia unora dintre jucatorii pe care si i-ar dori la Dinamo.
Andone declarase cu cateva zile in urma ca are nevoie de doi portari si cinci jucatori de camp pentru a-si intregi lotul. Seara trecuta s-au aflat pe teren jucatori precum Iustin Popescu, portar aflat sub contract cu Dinamo, si care a fost imprumutat la Petrolul in acest retur, Zoubir, al carui contract cu echipa ploiesteana expira in aceasta vara si va deveni liber de contract, cat si Neluț Roșu (intrat pe gazon in minutul 75).
Intrebati de reporterii Dolce Sport la finalul meciului ce parere au despre interesul lui Dinamo pentru ei, ultimii doi au raspuns urmatoarele:
„Sunt fericit că numele meu se leagă de Dinamo, o sa vedem ce o să se întâmple. Sper să plec, ar fi ceva foarte frumos pentru mine„, a spus mijlocasul Chiajnei.
„Vreau să găsesc o echipă bună, cu un proiect bun, să joc în Europa League. Dinamo e un club bun, dacă aș avea șansa să merg acolo, de ce nu?„, a declarat Zoubir.