Ovidiu Burcă a analizat ceea ce s-a întâmplat în partida cu Rapid din Giulești, un dus rece pentru echipa noastră.
,,Ne-a învins o echipă mai bună, mai așezată, mai puternică. Nu sunt multe de spus, este încă o diferență foarte mare între ceea ce înseamnăm noi astăzi și cele cu pretenții la campionat, podium, play-off. Este o realitate pe care trebuie să o acceptăm, chiar dacă ne doare foarte tare. Ne ustură foarte rău, dar este o realitate, trebuie să ne organizăm mai bine ca și club, din toate punctele de vedere, știm bine problemele, cât de târziu am adus jucătorii, toate aceste lucruri cumulate au adus aici.
Strângem din dinți, avem o pauză, sperăm că lucrurile să le așezăm, să le îmbunătățim, în marea asta de lucruri mai puțin bune, au fost și lucruri bune. Sunt jucători care vin din spate, capătă ritm, forță, o să arătăm mai bine. Diferența de valoare asta este diferență, trebuie să o acceptăm, fie că ne convine, fie că nu. Cred că trebuie să mergem acasă, să ne așezăm un pic și să o luăm de la capăt. Trebuie să câștigăm punctele cu echipele de nivelul nostru. Pentru a emite pretenții, e nevoie de mai mult decât de dorință, reprezentam un club istoric, ne obligă, dar trebui să acceptăm realitate.
Când întâlnești o echipă net superioară, pare că nu ai dorință, este o echipă mai puternică, mai valoroasă, când joci, pare că nu stăpânești lucrurile. Toți jucătorii și-au dorit să câștigăm astăzi, e vorbă și de putință. Atâta pot jucătorii, trebuie să devenim modesti, poate această serie ne-a făcut să credem că suntem mai buni decât eram, trebuie să revenim la ideile noastre, discplina noastră. Au fost lucruri care nu mi-au plăcut deloc, au fost jucători care au vrut să se afirme, nu le accept.
Nu înțeleg de ce nu au fost lăsăți să arate coregrafia, nu era ceva jignitor ,am văzut și în partea cealaltă, întind bannere, au aruncat cei de la Petrolul, au umplut cu torțe, acolo se poate, la noi nu se poate. Consider că este un abuz ce a fost astăzi, sunt în total de acord cu ce au făcut fanii. Dacă erau lângă noi, poate ar fi însemnat mai mult. ”