luni, octombrie 7, 2024
AcasăEditorialAnaliza la un an de mandat: Care este cea mai mare nereușită

Analiza la un an de mandat: Care este cea mai mare nereușită

Andrei Nicolescu a devenit administrator special al clubului Dinamo în data de 17 august 2023.

La aproximativ un an din momentul în care a devenit omul numărul unu în club, l-am întrebat pe Andrei Nicolescu cum ar caracteriza primul an de mandat, care ar fi reușitele, nereușitele, dar și cea mai importantă lecție pe care a învățat-o în acest timp:

,,Nu cred că vreunul dintre pașii pe care i-am făcut poate fi considerat o mare reușită în sine, ci mai degrabă un pas spre normalizarea lucrurilor la Dinamo. Nu cred că ar trebui să mă laud cu ceva extraordinar. În ceea ce privește nereușitele, aș trece imposibilitatea de a lucra eficient cu fostul administrator special. Acest lucru a creat dezechilibre mari în club, iar Dinamo a suferit mult după acea demitere și numirea unui nou administrator special.
Chiar și acum, la începutul sezonului, am resimțit consecințele acelor decizii greșite, care au afectat clubul timp îndelungat.

Multe predicții pe care le-am făcut anul trecut în legătură cu partenerii și deciziile de business s-au adeverit acum. Deciziile luate atunci din orgoliu au continuat să afecteze clubul și înainte de începerea acestui campionat, când am realizat că ne lipsesc anumite resurse esențiale. Aceasta este, probabil, cea mai mare nereușită.

Ce lecție am învățat? Cu toții învățăm în fiecare zi. Sunt recunoscător pentru această perioadă, deoarece mi-a oferit multe experiențe noi. Anii anteriori m-au ajutat să iau decizii bune chiar și atunci când acestea păreau greșite la momentul respectiv. Am învățat să rezist în situații tensionate și să nu iau decizii pripite. În continuare, această experiență m-a ajutat să devin mai pragmatic și mai atent la diversele fațete pe care le pot avea oamenii.

Din punct de vedere public, contează mai puțin imaginea pe care ți-o creezi. Ce contează cu adevărat este că, atâta timp cât iei decizii corecte și treci peste momentele dificile, vei deveni mai puternic, iar deciziile viitoare vor fi și mai bune.  Din păcate, aceasta este realitatea în care trăim. Nu vom face promisiuni doar pentru a mulțumi pe cineva pe termen scurt. Noi ne concentrăm pe construirea unui club solid și pe respectarea pașilor stabiliți, chiar dacă asta înseamnă că vom fi mai rezervați în promisiuni și în așteptări pe termen scurt.

,,Nu vreau să comentez deciziile arbitrilor și am spus că nu o voi mai face. Ce am observat, totuși, este că Dinamo încă nu inspiră foarte multă atenție din partea arbitrilor. În anumite meciuri, am fost tratați ca o echipă vizitatoare, chiar și atunci când am jucat acasă. Există lucruri care sunt luate mai ușor, dar poate că acestea țin de inspirația de moment a arbitrilor sau de atenția pe care o acordă anumitor detalii.

Nu vreau să comentez prea mult aceste lucruri, deoarece sunt mai puțin importante în contextul procesului nostru de reconstrucție. Cred că arbitrii își doresc să aibă o prestație cât mai bună și nu cred că au vreo partidă sau interes în a avantaja sau dezavantaja echipele în mod intenționat. Referitor la planurile noastre pe termen mediu, suntem într-o proiecție pentru următorii trei ani și nouă luni. Avem o negociere în desfășurare pentru prelungirea unor contracte, iar detaliile sunt aproape finalizate. Suntem într-o zonă foarte pozitivă în acest sens.” a spus Andrei Nicolescu in direct la Radio Dinamo1948.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare