Analiza: Final de an pentru Red Power is back: Sperante de mai bine pentru 2017

CS DinamoEditorial

Scris de:

Finalul anului reprezinta pentru mine un prilej oportun pentru a analiza tot ce a fost bun si rau in anul ce este pe cale sa ia sfarsit. Pe langa analizele personale, consider ca e important sa trec in revista ce a fost bun si rau la echipele urmarite indeaproape de Radio Dinamo1948. 

Prima analiza o voi face echipei de baschet. Nu as putea gasi un cuvant care sa descrie per total ce a fost in acest an, deoarece au fost perioade diferite si schimbarile in perioada de vara, practic aduc in discutie doua echipe. Anul 2016 a inceput cu speranta ca Dinamo poate ocupa chiar un loc in primele 6, insa rezultatele mai putin bune din afara Bucurestiului, acolo unde Dinamo a avut mari dificultati, a facut ca Dinamo sa ocupe locul 7 si sa evoluam in seria 7-12. Acolo au fost meciuri nu foarte reusite, dar in final am reusit sa ne clasam pe locul 8 si sa evoluam in sferturi cu Steaua. Am pierdut seria cu 3-1, insa am avut multe aspecte pozitive si am crezut ca vom construi pe baza acelui sezon.

Din pacate, munca depusa a fost buna doar pentru acel sezon, deoarece din vara echipa s-a schimbat in mare masura. Jucatori de baza, valorosi as adauga, precum Babkauskas, Sulovic, Dahlman, Marinov sau Corpodean, nu au mai facut parte din lotul antrenat in vara de Milija Bogicevic, demis insa destul de repede. Din informatiile mele, nici lotul nu era de partea antrenorului cu ceva experienta in Polonia, iar lotul nu a fost construit nicidecum la nivelul dorit de fani. Acest lucru il resimtim si acum, iar venirile lui Slobodan Dundjerski si Deven Mitchell vin ca doua completari extrem de utile, ca si venirea lui Eugen Ilie, desi ultimele rezultate nu sunt nici de partea lui.

M-as axa mai mult pe sezonul acesta. Din pacate, pozitia din clasament nu este grozava si avem cateva meciuri pe care le-am fi putut castiga. In primul rand, esecul de la Baia Mare va cantari mult, mai ales ca vorbim de singura lor victorie, care e posibil sa fie asa pana la finalul sezonului. De asemenea, infrangerile de acasa cu BCM U Pitesti si BC Mures ar fi putut insemna doua victorii cruciale, cu un plus de concentrare. Insa nu e vorba de ghinion, exista si explicatii la nivel de evolutie si de lot. In primul rand, Dinamo are o rotatie extrem de scurta si acest lucru se resimte foarte puternic atunci cand avem jucatori din primul 5 care nu au prestatii solide si nu ai inlocuitori pe masura. Cum a fost cazul ultimei infrangeri de acasa. Aveam nevoie de un alt jucator in locul lui Tasic, iesit total din ritm, dar acel inlocuitor nu prea exista pe banca. Nu stiu daca va mai fi adus vreun jucator, insa cred ca pentru a putea spera cu sanse cat de cat reale la ocuparea locului 8, ar fi nevoie de inca un jucator.

Aceasta ar fi doar una din conditii, Dinamo trebuie sa inceapa sa lege victoriile de acasa. E clar ca nu ne putem gandi la altceva decat la clasarea pe o pozitie cat mai buna in seria 7-12, atunci cand incepe practic alt campionat, ai 10 meciuri de totul sau nimic. Pana atunci insa, avem cateva meciuri decisive. Avem inca 3 meciuri pe teren propriu: cu Baia Mare, SCMU Craiova si campioana Oradea. Cu primele doua nici nu trebuie sa se puna problema invingatoarei, altfel nu are rost sa discutam de o clasare in primele 8. In meciul cu Oradea, va depinde mult de starea lotului oaspetilor, ei sufera mult datorita acestei participari in Champions League. In deplasare, Dinamo nu a obtinut vreo victorie si singurul loc in care ma pot astepta la ceva pozitiv ar fi la Galati, dar si acolo e teribil de greu, multe echipe puternice au capotat acolo. La Cluj si Mures, nu am mari asteptari.

Mergand cu 5 victorii in seria 7-12, practic ai fi nevoit sa castigi 70%-80% din meciuri, anticipez eu. Anul trecut trebuie sa spun ca echipele clasate pe 7-8 au avut nu mai putin de 15 victorii adunate. Asa ca s-ar putea sa nu fie de ajuns, in fata echipe precum Phoenix, Craiova sau Timisoara au deja cateva victorii in fata noastra, astfel ca vom avea viata grea. Toata discutia insa nu are sens, daca Dinamo nu incepe sa lege victoriile, avem parcurs de echipa care se bate mai degraba la evitarea retrogradarii, nicidecum la play-off.

Totusi imi mentin pozitia, exista potential. Avem un mix bun de tinerete si experienta. Sutalo, Deven si Slobodan, au mare experienta in Liga Nationala si trebuie sa redea stralucirea pierduta echipei, ei au calitatea necesara. Pe langa ei, jucatori precum Danilo Tasic, Iulian Orbeanu, pot oferi mai mult, la fel ca si cei care evolueaza mai putin. Sper ca aceste cateva zile de vacanta sa le fi redat increderea jucatorilor lui Eugen Ilie, a venit cred la momentul oportun.

O mare pierdere fata de anul 2015 o reprezinta fanii dinamovisti. Din pacate, perioada in care sala Dinamo a fost inchisa s-a resimtit crunt, iar o echipa nou-formata, revenita in prima liga, a suferit cel mai mult. Daca in sezonul trecut au fost meciuri chiar si cu 1800 de fani in tribune, acum vedem ca nu mai stau asa lucrurile, lipsa de rezultate e un factor deloc neglijabil si nu se poate construi pe non-performanta. E greu sa aduci oamenii la sala, tu neavand puterea de a le oferi victorii. Poate daca se va pune mai mult accentul pe partea de show, de spectacol sportiv, va fi mai multa dorinta din partea suporterilor baschetului in general, ei trebuie sa fie targetul vizat.

Stiu ca este greu sa te bati mereu cu echipe cu bugete net superioare, insa spiritul de lupta este in ADN-ul nostru si trebuie sa iesim din aceasta zona care nu ne onoreaza. Stiu ca se munceste in acest sens, noi suntem alaturi de ei.

Sa ne revedem cu bine si in 2017! RED POWER IS BACK!

 

loading...

Lasă un răspuns