Dinamo este in razboi cu presedintele federatiei, Alexandru Dedu, dupa ce acesta doreste sa limiteze numarul de jucatori extracomunitari, doar pentru a dezavantaja formatia noastra.
Dinamo vine dupa o calificare istorica in fata lui Sporting, dar situatia nu s-a calmat de niciun fel si conducatorii dinamovisti pun presiune pe Dedu sa revina asupra deciziei imbecile luate acum o saptamana, in caz contrar existand si posibilitatea de a evolua in alt campionat:
„Daca nu se reuseste schimbarea acestei decizii, ne gandim ca din sezonul viitor sa nu mai participam in campionatul romanesc si ne gandim sa participam intr-unul dintre campionatele din tarile incojuratoare, cel mai probabil in Ungaria.
De ce Ungaria? Avem un lobby foarte bun acolo, dupa ce Marian Cozma a jucat ani buni acolo. Avem si o relatie foarte buna cu clubul Vesprem. Am luat deja legatura cu federatia maghiara si incercam sa gasim o solutie”, a declarat Ovidiu Semen pentru TVR Sport.
„Daca domnul Semen a zis ca exista posibilitatea sa ajungem sa jucam in Ungaria, inseamna ca stie ce zice si isi asuma. Ar fi un dezastru pentru handbalul romanesc, dar mai bine pleaca Dedu de la federatie si ne lasa sa avem si noi handbal in Romania!”, a declarat si seful sectiei de handbal, Daniel Georgescu, pentru Prosport.