Dinamo a intrat într-o nouă eră vineri, când a fost anunțată cedarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dorin Serdean către grupul Red&White Management.
În această săptămână era așteptată o conferință de prezentare a noului proiect pentru Dinamo, dar momentan aceasta a fost pusă pe hold, din informațiile noastre, cel mai probabil ea va avea loc săptămâna viitoare, nu va fi organizată săptămâna aceasta. Conform Prosport, a avut loc o întâlnire între RTZ, Claudiu Balog și Răzvan Zăvăleanu, cu noii acționari ai clubului Dinamo, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu.
Una din temele de discuție o reprezintă cu siguranță planul de reorganizare, mai ales că noii acționari au anunțat faptul că își doresc aprobarea cât mai rapidă a unui nou plan de reorganizare, doar haircut. În planul respins în luna decembrie era prevăzută și conversia creanțelor în acțiuni. Apelul a fost stabilit pentru finalul lunii aprilie, așa cum v-am anunțat săptămâna trecută.
O veste bună pentru jucători și staff o reprezintă faptul că urmează să fie virat un salariu în următoarele zile, așa cum a anunțat sursa menționată. Din informațiile noastre, toți angajații, plus cei din administrativ, vor primi câte un salariu.
Informațiile vor veni mai greu, sperăm că părțile să se pună de acord asupra unei strategii comune pentru club, până atunci va fi puțin liber la speculații.
În această seară la Radio Dinamo1948 va fi invitat Răzvan Zăvăleanu, care sperăm să facă puțină lumină în ceea ce privește refacerea planului de reorganizare.



