Dusan Uhrin a revenit la Dinamo și are misiunea teribilă de a salva echipa de la retrogradare.
Uhrin revine la echipa de unde a plecat în primăvara anului trecut și a spus motivul pentru care a acceptat să revină la Dinamo:
„Am semnat așa cum ați scris, e adevărat! Am revenit pentru suporterii incredibili ai lui Dinamo. Ei m-au convins! Am venit să salvăm Dinamo și sunt convins că vom reuși”, a declarat Dușan Uhrin pentru Prosport
“Dușan Uhrin Jr. este noul antrenor al echipei noastre începând din această seară. Dușan a semnat cu Dinamo un contract valabil până la finalul sezonului următor al Ligii 1. (2021 – 2022) Mister este la București și va prelua echipa în cursul zilei de mâine. Cunoaște situația, a văzut meciurile echipei, știe problemele.
“Dinamo e un club cu istorie și cu suporteri extraordinari. Fără suporteri, Dinamo nu mai exista!” Antrenorul vine la Dinamo alături de staff-ul personal, din care fac parte Denis Kavan și Dragoș Picu.
Îi mulțumim, din nou, seniorului nostru, Gheorghe Mulțescu, pentru tăria de care a dat dovadă atunci când a acceptat să preia echipa într-un moment atât de dificil. Presiunea a fost uriașă!
Mulțescu va rămâne în cadrul clubului, pe o altă funcție, cât timp dorește, pentru că aici îi este locul! Dinamo are nevoie în continuare de experiența profesionistului desăvârșit care este Gheorghe Mulțescu!
Șansele la Cupă sunt intacte!
Dinamo se bate acum cu alt suflu și pentru rămânerea în Liga 1.
Sunt meciuri cât o finală, toate!
WELCOME BACK TO DINAMO BUCHAREST, DUŠAN UHRIN!
Nu cedăm, câinilor!
PUMNII SUS!” a anuntat si DDB.