Dinamo a încheiat în această seară parcursul din grupă în EHF Champions League.
Ecuația înainte de meci era cât se poate de simplă, în cazul unei victorii, Dinamo trecea peste GOG în clasament și terminam pe 4, astfel că în faza următoare o întâlneam pe Aalborg, cu retur în București, în vreme ce o înfrângere sau egal cu Magdeburg însemna că o vom întâlni pe Kiel în faza următoare.
Dinamo avea o misiune aproape imposibilă în lupta pentru obținerea unui rezultat pozitiv împotriva unei echipe de top, echipa campioană a Germaniei, care avea deja biletele asigurate pentru sferturi, fiind sigură de locul 2 în grupă.
Dinamo a luptat foarte frumos însă și nu a renunțat în niciun moment și după o primă repriză în care s-a ținut foarte aproape, nemții au intrat în avantaj de doar două goluri, 19-17. Magdeburg a început mai bine repriza a doua și părea la un moment dat că s-au desprins decisiv, dar cu toate acestea cu 7 minute înainte de final tabela indică 33-30 și părea că putem obține un rezultat pozitiv cu puțină șansă.
Cu 5 minute înainte de final, Dinamo reușea să se apropie la 33-32 și chiar aveam șanse să răsturnăm calculele hartiei. 33-33 în minutul 57 după a 5-a reușită a lui Kuduz!! incredibilă revenirea lui Dinamo, dar din păcate Militaru a făcut un fault dur pe ultima pasă la o acțiune de pasiv a nemților și apărătorul dinamovist a primit roșu cu un minut și 30 de secunde înainte de final. Primi gol si pierdem 34-33…
Ne vedem învinși la limită , dar ce frumos am luptat, ce echipă minunată avem și astfel în faza următoare întâlnim tot o reprezentantă a Germaniei, Kiel, care nu traversează un sezon prea bun, o clasare dezamăgitoare, doar locul 4, dar o formație cu multă experiență europeană, care are mereu speranțe pentru accederea în Final Four. Va fi un test foarte interesant pentru Dinamo!