AcasăStiri Dinamo"Am câteva amintiri de preț"

„Am câteva amintiri de preț”

Ivan Pesic a lăsat o impresie plăcută fanilor cât timp a evoluat în Ștefan cel Mare, dar mijlocașul ofensiv croat nu a beneficiat de prea multe șanse.

Venit la Dinamo în 2018, Pesic a plecat un an mai târziu, sub formă de împrumut la Karagandy,iar ulterior s-a despărțit din postura de jucător liber de contract. El a revenit anul acesta în Liga I, la Voluntari, fiind imprumutat de la Vorskla:

„Din păcate, și Voluntari este într-o situație dificilă, chiar dacă nu ca Dinamo, practic, ne luptăm pentru evitarea retrogradării. Eu vreau să câștig ca orice sportiv. Sunt conceput să joc fiecare meci la victorie. Un club cu o istorie precum Dinamo merită o poziție mai înaltă, poate luptându-se pentru supremație în România. Dar cluburile nu trăiesc doar din istorie, iar rezultatele din prezent nu sunt bune deloc.

Am fost un an la Dinamo, am câteva amintiri de preț și chiar amici acolo, jucători alături de care am evoluat, chiar le urez succes în viitor”, a declarat croatul de 29 de ani pentru Gazeta Sporturilor.

5 goluri și 3 pase decisive a reușit Pesic în tricoul lui Dinamo

Pesic a marcat un gol în play-out, în victoria obținută de Voluntari la Iași. Sperăm să nu fie mâine momentul în care va puncta încă o dată în campionat

Cine arbitrează duelul de mâine cu Voluntari

Mâine este un meci de totul sau nimic pentru echipa noastră, cel puțin așa pare din exterior.

Încă un meci fără victorie pentru echipa noastră ar însemna un nou pas către retrogradare. Este momentul în care jucătorii trebuie să tragă la aceeași căruță și să obținem un succes care să ne mențină pe linia de plutire

Deși este un meci din play-out, la centru va fi un arbitru important, de fapt, cel mai bine cotat arbitru din Liga I, Ovidiu Hațegan. Acesta va conduce disputa care se va juca pe stadionul Dinamo, începând cu ora 17:00. Hațegan va fi ajutat la cele două margini de Radu Ghinguleac și Imre Bucsi. Hațegan a mai condus recent pe Dinamo, în meciul de la Giurgiu din campionat, încheiat 0-0, un meci fără probleme de arbitraj. Să nu uităm că la Mediaș a fost un arbitraj catastrofal al lui Iulian Călin, care nu a acordat două lovituri de pedeapsă pentru Dinamo și care l-a eliminat gratuit pe Andrei Blejdea

Dinamo a obținut în mod oficial licența pentru sezonul următor de Liga I ,dar mai mult decât atât, a fost obținută și licența UEFA.

În eventualitatea în care Dinamo va câștigă Cupa României, echipa va avea dreptul de a evolua în Conference League în stagiunea 2021/2022. Anunțul obținerii licenței a fost făcut de FRF:

“Procesul de licențiere a cluburilor care au solicitat licența de participare la competițiile UEFA și UEFA WCL, pentru sezonul 2021-2022, a fost încheiat.

Au solicitat și primit licența UEFA următoarele cluburi:

1. FOTBAL CLUB FCSB S.A.
2. ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB BOTOȘANI
3. U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV S.A.
4. ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB CHINDIA TÂRGOVIȘTE

5. FOTBAL CLUB VIITORUL CONSTANȚA S.A.
6. ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV SEPSI OSK
7. FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ S.A.
8. ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB ASTRA
9. DINAMO 1948 S.A.
10. ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGEȘ”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare