Raul Albentosa nu va mai continua la Dinamo, însă prestațiile excelente ale fundașului central iberic nu au trecut neobservate.
Deși a semnat după o lungă pauză de inactivitate, Raul Albentosa s-a adaptat extraordinar de ușor la nivelul competițional din Liga I și a devenit un element foarte important în centrul defensivei. Din păcate, jucătorul nu va mai continua la Dinamo, a anunțat acest lucru în mai multe rânduri și astfel este liber să semneze cu oricine.
”Eu am venit pe un salariu pe care nici la 20 de ani nu l-aș fi acceptat. Dar am făcut asta pentru că era vorba despre Dinamo București, fiindcă aș fi putut merg în altă parte pe bani mai mulți.
Problema e că nu am încasat niciun ban. Am stat 2 luni jucând și concentrându-mă doar la fotbal, dar nu mi-au plătit niciun salariu. Doar acele bonusuri care au fost plătite de niște persoane anonime după victorii. Dar remunerația lunară nu. Nici eu și nici alți fotbaliști.
Clar, eu vreau să rămân, dar cum îmi întrețin familia? Salariul meu este foarte mic, unul de Divizia B din România, pentru că eu știam că sunt foarte multe probleme cauzate de patronul spaniol. Dar dacă nu am încasat niciun euro, cum să rămân la o echipă? Dacă nu avem niciun proiect?” declara Albentosa in Fanatik.
Conform ultimelor informații, Albentosa a primit o oferta chiar de la FCU Craiova, recent promovată în Liga I, însă șansele să rămână în România sunt destul de mici, după cum a declarat impresarul jucătorului:
„Are ofertă de la Craiova, făcută în urmă cu 10 zile. Negocierile nu sunt atât de avansate pentru că Raul și-ar dori altceva, pentru un salariu mai mare, în zona arabă sau în Turcia”, a declarat Marius Avram, impresar lui Albentosa, pentru ProSport.
10 meciuri a jucat Raul Albentosa pentru Dinamo, în acest sezon al Ligii 1, reușind să înscrie și un gol în campionat, în tricoul „câinilor”.
300 de mii de euro este cota de piață a lui Raul Albentosa, potrivit Transfermarkt.
”Nu știu cine este cu adevărat Pablo Cortacero. Colegii nu m-au întrebat nimic. Dar uite, dacă eu i-aș fi întrebat pe spaniolii care au venit aici înainte de mine, Borja Valle mi-a fost coleg de exemplu.
Dacă l-aș fi întrebat cum e la Dinamo mi-ar fi spus: ”Foarte rău”. Pentru că nu a fost plătit două, trei luni, chiar dacă ulterior i s-au virat banii. Nu a avut mereu lucruri care sunt necesare la o echipă de fotbal. Sau vestiarul care este pe jumătate rupt, pare că o să cadă peste tine câteodată. Mi-ar fi vorbit de rău.
Așa că eu mi-am spus: ”Raul, tu vrei să te duci la Dinamo București? Să înfrunți această experiență și să încerci să salvezi un club cu o istorie atât de mare să nu cadă în B? Atunci mergi înainte și nu întreba pe nimeni”. Iar colegii mei au văzut că eu am venit cu chef să joc, să câștig, să lupt. Nu am vorbit niciodată despre acest om, Cortacero.
Spaniolii habar n-au cine e Cortacero și că e patronul lui Dinamo. Aici oamenii nu știu despre asta. În presa din Spania nu se scrie despre asta. S-a scris puțin când jucătorii spanioli s-au întors acasă neplătiți. Dar nu s-a scris că-l cheamă Cortacero, Pepe sau Juan. Și nici că Dinamo se judecă cu el”, a mai dezvăluit Albentosa.