Denumirea romanului, ,,Agonie și extaz’’, reflectă contrastul și dualitatea experiențelor pe care le trăiește Michelangelo.
Agonia se referă la suferințele, provocările și luptele pe care artistul le-a întâmpinat pe parcursul carierei sale, precum și dificultățile sau sacrificiile personale pe care le-a făcut în urmărirea artei sale. Michelangelo se confruntă cu probleme financiare, rivalități artistice și dificultăți în relațiile personale.
În schimb, extazul înseamnă momentele de triumf artistic și de satisfacție pe care le-a trăit Michelangelo în realizarea operei sale. Romanul explorează pasiunea și devotamentul său față de artă, iar astfel de momente de extaz sunt adesea asociate cu acele momente în care artistul se dedică doar creației și își vede visurile împlinite.
Dinamo a suferit în ultimii ani și s-a confruntat cu cele mai mari dificultăți din istorie. Suporterii au făcut imense sacrificii personale, clubul s-a confruntat cu grave probleme financiare, falimentul părea inevitabil, dar am fost răsplătiți datorită nebuniei și pasiunii noastre. Fiecare meci jucat de Dinamo în liga a doua a reprezentat pentru mine un moment de bucurie.
Sună greșit, dar faptul că Dinamo exista era suficient, faptul că puteam să merg să o văd pe Dinamo jucând, chiar și în liga a doua, deși nu era plăcut, mă bucura.
Asociez Dinamo cu un student care a avut foarte multe restanțe și a trebuit să repete anul. A luat-o de la 0, a învățat din greșeli și a trecut fiecare examen și fiecare restanță cu brio. A ajuns în fața ultimului examen, a fost la un pas să întârzie și să fie automat eliminat din examen, a ajuns la fix în sală și nu numai că a trecut examenul, ci l-a luat cu cea mai mare notă.
Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie bucuria revenirii lui Dinamo în prima ligă. Doar cei care au fost acolo știu ce sentimente puternice au existat și cât de mult înseamnă această promovare. Un mare MULȚUMESC pentru cei care au crezut în Dinamo, cei care n-au renunțat indiferent de greutăți, cei care au preferat să învingă logica și să sfideze realitatea:
Răzvan Zăvăleanu, singurul care a apărut în seara retrogradării și care a susținut cu bani din buzunarul propriu clubul, deși nu a fost remunerat, Vlad Iacob, sprijinit de Dorin Iacob, oameni fără de care poate nici n-am fi pomenit numele antrenorului de astăzi, Gabriel Glăvan și echipa lui, datorită lor strigăm astăzi din tot sufletul…,,GHEZALI’’, Red&White, fără de care nu am fi obținut licența pentru Liga 1, OVIDIU BURCĂ, cel mai apreciat antrenor din ultimii mulți ani, printre singurii care au crezut în promovare și omul care ne-a redat tuturor suporterilor plăcerea de a o vedea pe Dinamo jucând, JUCĂTORII, al căror nume ar trebui să apară atunci când se va construi noul stadion Dinamo, ei au dus greul, au fost aici atunci când toți au fugit și au reparat tot ceea ce au vrut să distrugă mercenarii de anul trecut.
Și nu în ultimul rând…SUPORTERII, fără ei nu am mai fi scris niciunul din aceste nume, fără ei nu era nimic posibil din ceea ce s-a întâmplat, merită tot respectul și toată dragostea pentru că DINAMO a trăit și trăiește prin spiritul lor.
Pentru mine, un om născut după anul 2000, promovarea lui Dinamo înseamnă cea mai mare reușită de până acum ținând cont de context, cea mai mare bucurie, mai mare decât euforia unui titlu, unei cupe, supercupe sau minunii de la Liberec pentru că..,,prin suferință vom deveni mai buni decât am fost vreodată’’, iar momentele prin care am trecut nu vor fi uitate niciodată. Noi am fost aici, am ținut steagul sus, iar urmașii noștri vor afla ce au realizat suporterii lui DINAMO!
,,Dinamo, dacă noi te iubim, tu n-ai să mori niciodată!’
