Agățați de speranțe

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Odată cu revenirea unuia dintre jucătorii și antrenorii emblematici ai clubului Dinamo, fiecare dintre noi s-a agățat de o speranță.

Speranța nu stă într-un om, dar stă în atmosfera creată de oameni. Aceșți oameni, pentru că în primul rând sunt oameni, reușesc să aducă o fărâmă de speranță într-o perioadă atât de gri, chinuiți de numere, de morți, de rate de pozitivizare, de restricții.

Pentru mulți dintre noi, Dinamo reprezintă ieșirea dintr-o zona socială plină de negativism, de cifre care de care mai mari, de necazuri. Nu putem spune sub nicio formă că Dinamo se află într-o situație mai bună față de ceea ce se întâmplă în societate, dar tot într-o situație delicată ne aflăm în continuare.

Dar, aparent nu a fost nevoie de o baghetă magică. Nimeni nu are puterea să facă facă din rahat, bici, în mai puțin de o lună. A fost nevoie doar de o viziune clară, de niște pumni bătuți în masă, dar și discursuri bărbăteșți. Toate lucrurile ce s-au întâmplat în ultimele săptămâni nu ar trebui să fie șterse cu buretele, ci ar trebui să le păstrăm în cutia cu amintiri și să le transformăm încet, încet în lecții.

Fotbalul nu se joacă pe ocazii, pe posesie, ci pe goluri. Factorul psihic devine din ce în ce mai des un aspect mai pregnant în viață unei echipe de fotbal. Suntem într-o suferință continuă, ar trebui că perioada noastră nefastă să fie la final, cât de curând.

Așa cum spunea naratorul în romanul Moromeții, timpul nu mai are răbdare. Da, timpul nu mai are răbdare, dar noi putem modela această răbdare după felul și închipuirea noastră. Fiecare dintre noi ar trebui să se pună în următoarea poziție. Oricât de bun profesionist ai fi, dacă te-ai muta din biroul X, firma Y la biroul Z, locația U, n-ai cum să dai randament într-o săptămână, două, trei. Nici nu reușeșți să deschizi folder-ul de mail-uri sau să înveți cine ti-e șef, ajutor sau colegii de la finaniciar. În această manieră, comparându-ne cu exemple de zi cu zi, ar trebui să privim și să evaluăm evoluțiile noilor jucători.

Speranța nu stă într-un singur om. Speranța stă într-o mare de oameni, într-un grup, adică în noi, membrii Programului DDB. Simt încă un moment de cotitură, un moment în care ar trebui să punem umăr lângă umăr și să ducem corabia mai departe. Pentru că se dovedește că avem un căpitan, un comandant, niște amirali, dar și o armată de pușcași marini, gata pregătiți să sfâșie din adversari.

loading...

Lasă un răspuns