Dinamo s-a impus categoric în fața celor de la FC Voluntari, scor 4-0, iar finalul partidei a adus un moment special pentru Adrian Mazilu.
Jucătorul de 20 de ani a înscris primul său gol în tricoul alb-roșu, după o perioadă de aproximativ trei ani în care nu mai reușise să marcheze într-un meci oficial.
Introdus pe teren în minutul 68, Adrian Mazilu a închis tabela în prelungiri și a stabilit scorul final, 4-0. Reușita a fost verificată de VAR, iar așteptarea deciziei a avut o încărcătură aparte pentru tânărul dinamovist.
La finalul partidei, Mazilu a recunoscut că avea mare nevoie de acest gol și a oferit, cu zâmbetul pe buze, una dintre declarațiile serii.
„Da, ne-am impus jocul. A fost un meci spectaculos din punctul ăsta de vedere, s-au marcat multe goluri și sper să o ținem tot așa în continuare, la fiecare meci.”
„Dacă Mister nu mă băga, nu cred că marcam acest gol”
Întrebat despre faptul că trecuseră aproximativ trei ani de la ultima sa reușită, Mazilu a vorbit despre importanța momentului, dar și despre încrederea pe care o primește din partea lui Nuno Campos.
„Da, cam așa. Da, un sentiment foarte plăcut. Nu contează că am marcat în ultimul minut sau nu, sau împotriva lui Voluntari. Sunt foarte fericit pentru acest an, sper să o țin tot așa în continuare. Îi mulțumesc lui Mister pentru încrederea oferită, pentru că dacă nu mă băga, nu cred că marcam acest gol.
Mă rugam să fie gol. Am văzut că arbitrul a verificat atâtea faze și chiar mă rugam să intre golul pentru moralul meu.
Avem o legătură mult mai strânsă. Din punctul ăsta de vedere, se vede la orice meci. Reușim să marcăm mai multe goluri, ne impunem jocul și cred că se vede asta în jocul nostru.
Cum am spus, Mister îmi oferă încredere, ușor-ușor sper să acumulez cât mai multe minute și, din punctul ăsta de vedere, cred că se vede și în jocul nostru. Dacă mă antrenez bine, dacă dau 100%, Mister vede asta la antrenamente și te bagă în meci”, a declarat Adrian Mazilu la zona mixtă.
Mazilu, cu gândul la derby-ul cu Rapid
După victoria categorică împotriva celor de la FC Voluntari, pentru Dinamo urmează unul dintre cele mai așteptate meciuri ale începutului de sezon: derby-ul cu Rapid, programat în Giulești.
Mazilu este convins că Dinamo poate merge pe terenul rivalei fără teamă și spune că echipa trebuie să păstreze aceeași abordare și să încerce să își impună propriul joc.
„Da, da. Jucăm la ei acasă, va fi un meci spectaculos. Sper să ne impunem, să ne facem jocul nostru, nu ne sperie acest lucru și sper să facem un meci mare și spectaculos.”
Ce a spus despre accidentarea lui Pascual
Mazilu a vorbit și despre momentul neplăcut al partidei, accidentarea lui Martin Pascual. Fundașul dinamovist i-a speriat pe colegi, însă primele vești transmise din vestiar au fost liniștitoare.
„Da, ne-am speriat în momentul accidentării lui Pascual. Din punctul meu de vedere e bine, este sănătos. Cred că este un pic amețit, am vorbit cu el în vestiar și se simte bine, e totul sub control”, a adăugat Adrian Mazilu.
