miercuri, iulie 16, 2025
AcasăStiri DinamoAdio stadion nou?

Adio stadion nou?

Stadionul Dinamo poate sari din programul de reabilitare pentru euro 2020 daca problemele contractuale nu se rezolva.

Problemele stadionului Dinamo periclitează serios buna desfășurare a pregătirilor pentruCampionatul European din 2020, unde Bucureștiul este una dintre gazde și ar putea cauza eliminarea arenei din Șoseaua Ștefan cel Mare din programul de reabilitare.

În 2017 vor începe lucrările la stadioanele Arcul de Triumf, Steaua și Giulești. Arena Dinamo este împărțită între mai mulți proprietari și munca nu poate începe, până când lucrurile nu vor fi lămurite.

„Dacă nu se va reuşi rezolvarea situaţiei, va trebui să ne reorientăm”, anunță președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Oficialul a lăsat de înțeles că are deja o variantă de rezervă, care deocamdată rămâne secretă, dar cele mai probabile alternative ar putea fi stadionul Cotroceni sau cel din Regie.

 

„După cum se ştie de ceva vreme, s-a intrat în linie dreaptă pentru pregătirea organizării meciurilor de la Euro 2020. Cele mai mari probleme le avem la stadionul Dinamo, acolo unde situaţia proprietarilor este foarte, foarte încurcată, iar dacă nu se va reuşi rezolvarea situaţiei, va trebui să ne reorientăm. Deocamdată, nu vă pot spune numele unui alt stadion, pentru că încă sperăm ca lucrurile să se rezolve la Dinamo. Acolo vedem un proprietar pe tribună, un altul pe pista de atletism, mai vedem că altcineva demonstrează că a investit o sumă foarte mare, dar care nu se vede şi aşa mai departe”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă de luni.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare