Final de an pentru familia Dinamo, un an pe care l-am trăit la intensitate maximă, un an în care am întâmpinat foarte multe greutăți, dar un an pe care îl terminăm ÎN VIAȚĂ.
Dincolo de rezultatele negative din ultimii mulți ani, Dinamo este în Liga 1 datorită nebuniei noastre, a suporterilor. Orice alt club din Liga 1 împlinea zilele acestea un an de la dispariție dacă s-ar fi aflat în situația noastră. De ce? Pentru că adevăratele povești de dragoste nu au final, mesaj afișat chiar de PCH, iar programul DDB a reușit imposibilul mi-aș permite să zic.
Unde ne poziționam în urmă cu un an? 20 decembrie, ultimul meci din 2020, o deplasare la Călărași, împotriva Clinceniului. Anton deschidea scorul, însă eram egalați 10 minute mai târziu, iar Dinamo termina anul cu 16 puncte, cu 4 mai mult față de prezent.
Ce era îngrijorător nu era neapărat locul ocupat de Dinamo în clasament la acea vreme sau numărul de puncte, ci numărul de jucători care urmau să o părăsească pe Dinamo. Pe fondul crizei financiare provocate de spanioli, riscam în luna ianuarie să ne trezim fără jucători la reluarea campionatului și am fi vorbit la trecut despre Dinamo.
Chiar și așa, programul DDB a reușit să convingă o mare parte din jucători să rămână, alături de antrenorul Gane, deși haideți să fim serioși, unele dintre promisiuni nu au putut fi onorate din cauza lipsei banilor, dar pentru binele lui Dinamo s-a făcut chiar și acest compromis.
Dinamo a continuat să trăiască și să evolueze în Liga 1, deși înfrângerile curgeau una după alta, iar situația era extrem de îngrijorătoare. Pe 16 martie, Mulțescu l-a înlocuit pe Gane, după ce Dinamo pierduse cu Argeș, pe teren propriu, scor 1-2, în ceea ce a fost ultima etapă a sezonului regular.
Nici o lună mai târziu, Seniorul nostru a plecat de la echipă după înfrângerea cu Astra din turul semifinalelor Cupei României, iar retrogradarea reprezenta o reală amenințare la acea vreme, ca și în prezent.
Dusan Uhrin revenea la echipă din postura de salvator, însă nici pe el nu l-au ajutat rezultatele inițial. După remiza cu Astra și înfrângerea cu UTA de pe teren propriu din play-out, a urmat duelul de la Mediaș, în care Dinamo a pierdut lamentabil, scor 1-4, iar din momentul acela, personal, am crezut că pică cerul pe noi și că nu mai avem nicio șansă de a evita retrogradarea, nici măcar cu ajutorul locurilor de baraj.
Aveam o serie de 13 meciuri consecutive fără victorie, dintre care 10 înfrângeri și aveam nevoie de o serie ,,imposibilă” de victorii pentru a supraviețui. O retrogradare pe plan sportiv ar fi însemnat, cu siguranță, sfârșitul lui Dinamo, sfârșit care fusese amânat de programul DDB cu câteva luni în urmă.
Ce a urmat după? Meciul cu Voluntari de pe teren propriu, câștigat cu mari emoții (îmi amintesc și acum sperietura trasă după ieșirea hazardată a lui Eșanu), un alt succes venit cu mari emoții obținut pe terenul Viitorului, urmat de altul pe terenul Iașului. Ulterior, am învins și Sibiul pe teren propriu, iar luminița de la capătul tunelului se vedea din ce în ce mai mult. Succesul de pe terenul Argeșului ne-a adus în situația în care un punct în ultima etapă cu Chindia era suficient pentru a ne salva și l-am obținut. Dinamo s-a salvat, după ce aproape nimeni nu-i mai dădea șanse.
A urmat o vară extrem de dificilă, începută cu o veste teribilă, interdicția la transferuri. Cum a continuat, o știm cu toții, a doua insolvență din istoria clubului și am fost nevoiți să ne descurcăm cu ce am avut în propria curte, iar rezultatele au fost pe măsură, umilințe istorice și înfrângeri peste înfrângeri.
Ridicarea interdicției la transferuri a fost, pentru mine, revenirea speranței că ne vom salva de la retrogradare, dar jucătorii aduși nu au făcut decât să continue seria meciurilor catastrofale făcute de puștii de la echipa secundă. Am terminat anul în genunchi, cu 4 puncte mai puțin față de anul trecut, dar cu o siguranță mai mare din punct de vedere financiar.
Jucătorii nu mai pleacă unul câte unul, din contră, ne dorim noi să ne despărțim de ei și să aducem alții, salariile sunt plătite aproape la zi și nu ne rămâne decât să rezolvăm partea sportivă. Prefer să evit subiectul Rednic, personal nu am fost de acord cu demiterea lui, dar trebuie să mergem mai departe și să-i acordăm sprijin și încredere lui Stoican pentru că dacă nu va reuși, înseamnă că vom fi și mai aproape de retrogradare.
Aleg să cred în salvare, aleg să-mi reînnoiesc pentru a treia oară cardul DDB chiar astăzi, când se fac 3 ani de când am aderat la program și chiar cred că Dinamo se va salva…iar dacă nu o va face, nu va însemna pierderea războiului, ci a unei lupte, iar Dinamo va reveni acolo unde îi este locul, alături de un investitor și de un stadion extraordinar.
Pe final, țin să mulțumesc sincer tuturor celor care au contribuit la salvarea clubului, celor 15.000 de suporteri, oamenilor de afaceri care au ajutat cu bani, sponsorilor. Cât timp suntem aici, Dinamo nu va dispărea niciodată! Mai mult decât atât, le mulțumesc lui Cătălin și lui Ionuț pentru oportunitatea ca acest material să apară pe site-ul dinamo1948.club.
Din 2022 și până la moarte…Hai Dinamo!