La încălzire, înainte de meciul cu Farul din Cupa României, am avut parte de o nouă accidentare.
Din păcate, Mamoudou Karamoko a acuzat dureri în zona inghinală și nu a putut finaliza antrenamentul, retrăgându-se la vestiare. Principalul nostru marcator din campionat, cu 5 reușite, a părăsit primul terenul, urmat apoi de colegi.
În cele din urmă, Karamoko nu a putut începe meciul, iar locul lui în primul „11” a fost luat de Cătălin Cîrjan, inițial rezervă. Nu știm încă gravitatea accidentării, dar sperăm să nu fie una serioasă și să poată fi folosit în derby-ul de sâmbătă seara.
Dinamo (4-3-3): A. Roșca – Kyriakou, Boateng, Stoinov, Opruț – Cirjan, Gnahore, Mărginean – Caragea, Pop, Milanov
Rezerve: Epassy, Tabuncic, Perica, Mazilu, Toader, Bărbulescu, Soro, Sivis
Antrenor: Zeljko Kopic



