Claude Dielna (29 de ani) a avut evoluții destul de bune la Dinamo, cu mult peste ceea ce se aștepta, dat fiind faptul că fundașul central francez nu jucase de ceva timp.
Din păcate fundașul s-a accidentat pe finalul partidei și are o microleziune fibrilară.
Sursele GSP.Ro susțin că Dielna este nevoit acum să ia o pauză de 3 săptămâni, ceea ce înseamnă că va rata atât meciul cu Steaua din Cupa Ligii, dar și partida decisivă cu Pandurii.
Claude Dielna a intrat în meciurile lui Dinamo cu Concordia Chiajna, FC Botoșani și CS U Craiova. Jucătorul a avut evoluții destul de solide, fiind vizibilă experiența pe care o are.
Probabil asta inseamna ca Luka Maric va reveni printre titulari odata cu absenta lui Dielna, fundasul croat fiind titular pana in momentul in care acesta a venit la echipa. Ramane de vazut daca Luka va profita de aceasta sansa si va avea evolutii mai bune decat cele de pana acum.