Alin Buleica s-a accidentat în partida cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu pe final de meci.
Din nefericire pentru jucător, veștile sunt cum nu se poate mai rele, jucătorul a suferit o ruptură de ligamente încrucișate și sezonul pentru el s-a încheiat.
Acesta trebuie să se opereze de urgență pentru a începe procesul anevoios de recuperare, care îl va ține departe de gazon până la finalul sezonului.
Costul unei asemenea operații este destul de mare și este nevoie de implicarea suporterilor și pentru acest demers, deja se mobilizează suporteri pe grupuri, clubul depinde în această perioada de banii proveniți de la suporteri. 10 lei un bilet, 10 lei care pot face diferența în această perioadă grea a clubului, soarele va răsări în curând și pe stradă noastră, dar este nevoie de implicarea noastră în continuare.
Personal, îmi pare teribil de rău pentru Buleică și accidentarea suferită și nu rămâne decât să îi urez multă sănătate și să revină cât mai sănătos pe gazon!
De ce are încredere Ovidiu Burcă în Nelut Roșu
Nelut Roșu a fost unul dintre transferurile importante realizate de Dinamo în pauza competițională.
Un jucător cu un C.V. extrem de interesant, campion al României, peste 200 de meciuri în prima ligă, un jucător cu o experiență foarte mare, dar aflat la o vârstă deloc înaintată, 29 de ani.
Un titular de drept în echipa gândită de Ovidiu Burcă, mijlocașul central mai degrabă a dezamăgit în tricoul lui Dinamo până în momentul de față și își atrage tot mai multe critici, dar și antrenorul își atrage pentru jucător, pentru faptul că îl trimite meci de meci titular și este utilizat constant 90 de minute.
Până acum, Nelut Roșu nu a avut realizări în teren, a ratat un penalty cu Oțelul, dar și două ocazii uriașe cu Gloria Buzău și în meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a declarat la Playsport de ce are încredere în continuare în Nelut Roșu și de ce nu este un jucător la care să renunțe:
,Este un jucător care a demostrat că poate juca la un nivel foarte bun. Un jucător care a câștigat campionatul României cu Viitorul, a fost la CFR, la un moment se anunța o mare speranță, dar la 29 de ani nu este terminat. A avut niște probleme, eu cred că poate să redevină jucătorul care a fost odată, nu vreau să uitați că are doar 29 de ani.
La cum îl văd de implicat, la ce volum de muncă are în timpul unui joc, a alergat 12 km în meciul de Cupă. Poate realizările lui nu sunt extraordinare, a ratat cu Viitorul și la Buzău, eu cred dacă avea mai multă concentrare, vorbeam altfel. Eu sunt obligat să cred, resursele clubului nu sunt foarte mari, nu și-a spus ultimul cuvânt și Dinamo are nevoie de el.”, a declarat antrenorul lui Dinamo la Playsport.
Despre Valentin Lazăr, jucător care a început sezonul titular, dar treptat a ieșit din primul 11:
,,Unii anul trecut jucau în liga a treia, ieșiseră din circuit, să revii din nou la un nivel bun, au trecut anii peste anumiți jucători, nu aș vrea să vorbesc în parte de toți. În mare, sunt mulțumit, dar dacă tot am spus să avem răbdare cu jucătorii, le-am spus că nu mai am răbdare, vreau implicare totală, vreau să iasă storși de ultimul strop de energie, am nevoie de implicarea lor totală.”, a mai declarat Ovidiu Burcă la Playsport.