Valentin Lazăr a primit decizia în cazul ”Chiloții roz”.
Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbel a decis luni, 6 martie, ca Valentin Lazăr, fotbalistul legitimat acum la CS Păulești, în Liga 3, să fie suspendat două etape și amendat cu suma de 2.270 de lei pentru că într-un amical cu Dinamo, disputat la începutul acestui an, a aruncat înspre banca tehnică, cu mesaj către fostul său antrenor Ovidiu Burcă, două perechi de bikini.
La finalul lunii ianuarie, Dinamo a susținut, la Buftea, un amical cu CS Păulești (scor 0-0), formație din Liga 3. Pentru echipa prahoveană a jucat și Vali Lazăr. În timpul primei reprize, într-un moment al jocului în care se afla aproape de Ovidiu Burcă, antrenor cu care a fost în conflict. Jucătorul a scos din jambiere și a aruncat spre antrenor două perechi de chiloți de damă, roz și mov.
Ulterior acestui gest, Dinamo a făcut o sesizare către Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
”Sincer, mi se pare foarte puțin pentru ceea ce a făcut domnul Lazăr. Este un gest incalificabil. Clubul a sesizat Comisia de Disciplină în acest sens la momentul respectiv. Totuși, rămâne decizia lor și nu putem decât să o respectăm. Ar fi existat niște circumstanțe agravante care ar fi putut să fie luate în considerare, dar, repet, respectăm decizia finală pe care au luat-o”, a comentat Iacob pentru liga2.ro.