Dinamo a castigat meciul cu Fcsb, o calificare importanta atat pentru jucatori, cat si pentru suporteri.
Este greu sa remarci doar pe cineva anume dupa un astfel de meci, dar cativa jucatori chiar m-au impresionat si Adam Nemec este unul dintre ei. La el trebuie apreciat efortul depus in ultimele saptamani si este realmente impresionant ceea ce reuseste.
Un singur adversar in sport nu a fost invins vreodata, acela este „timpul”, pentru ca indiferent de nume, de era, de disciplina, ajungi in punctul in care trebuie sa agati ghetele in cui, vremea trece peste toti. Ei bine, Adam Nemec, desi credeam in momentul in care revenea la Dinamo, ca este foarte aproape de retragere, nu joaca nicidecum asa cum am crede ca poate evolua un fotbalist de 35 de ani, care a pornit spre 36. Multi ne gandeam ca va fi o umbra a jucatorului care era decisiv in 2016 si 2017.
Nemec nu este orice jucator de 35 de ani, el este un atacant destul de masiv, de 1.90, care a fost nevoit sa evolueze in ultimele saptamani pe terenuri foarte grele, care implica un efort suplimentar. A ratat un singur meci, la Botosani, cand a fost suspendat. In rest, mereu a evoluat cate 90 de minute, indiferent ca s-a jucat pe zapada, pe terenuri inghetate, pe terenuri pline de noroi, din 3 in 3 zile.
Cu tot acest efort depus, nu as fi crezut niciodata ca poate sa alerge in minutele de prelungiri, sa sprinteze dintr-o parte in alta a terenului, chiar si comentatorul de la Digi, care nu este deloc pe placul meu, a spus la acea faza: „De unde mai poate, Nemec?„. Asa ma gandeam sa pun si titlul, dar un dinamovist a comentat la un articol: „A jucat de parca ar fi fost ultimul lui meci”. Mult mai potrivit, Remy Reddog este cel care a spus asta.
Pe Nemec nu l-am auzit niciodata sa protesteze, joaca cu atitudine de caine, pune mereu suflet in teren, chiar daca el este singurul jucator exponential care nu a ajuns la o intelegere MOMENTAN cu DDB. Se negociaza, dar pana in acest moment, el nu a semnat un nou contract cu DDB. Cu toate acestea, a dovedit 100% profesionalism si nu poate decat sa primeasca aprecierile noastre.
Nu marcheaza foarte des, are 4 reusite in tot sezonul, dar nu ii poate reprosa nimeni faptul ca nu lupta pentru fiecare balon, ca nu da tot ce are mai bun meci de meci. Este un exemplu de profesionalism, ar trebui ca tinerii din lot sa observe tot ce face Nemec, pentru ca ceea ce face, este clar ca functioneaza, Multi isi doresc sa ajunga sa joace pana la varste inaintate, dar putin reusesc. Totodata, ar trebui sa fie un exemplu si pentru colegul lui din atac, Magaye Gueye, care desi este la Dinamo de mai bine de 4 luni de zile, inca are probleme cu kilogramele si inca nu poate sa joace 90 de minute.
Nu stiu ce ii va rezerva viitorul lui Nemec, sper sa ramana la Dinamo, dar este un profesionist cum rar mi-a fost dat sa vad in ultimii ani si merita toata aprecierea noastra pentru ceea ce face.
Ca sa putem ajunge la o intelegere cu el, pentru a putea ajuta DDB-ul in lupta pentru salvarea clubului, haideti sa ne facem si noi treaba, sa facem sold-out la meciul cu Sepsi! Deja s-au dat peste 9000 de bilete, stam foarte bine si am toata convingerea ca la ora de start a meciului, vom avea trecut SOLD-OUT pe bilete.ro
7 din 8 meciuri a jucat Nemec in 2021, marcand 2 goluri si oferind o pasa decisiva