Ion Dincă a fost ministru de interne pe vremurile când M.A.I. zâmbea și cartierele dispăreau peste noapte. Au trecut ani de atunci, nu mai e „Teleagă” dar „ne leagă” Nicu.
–Ion Dincă este un „fost”– fost prim vice premier, fost primar al capitalei ,fost…
I se spunea „Teleagă” pentru reputația de om dur, de temut. cel mai de temut dintre demnitarii regimului Ceaușescu. Se spune că stătea cu pistolul pe masă, în biroul de lucru.Trimitea lumea la canal, participa direct la dărâmarea bisericilor, nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat.
-Nicolae Badea este un fost și din nefericire, un actual .
Fost acționar la FC Dinamo, a condus Dinamo în perioada în care din club zburau, fără urme, sume dezvăluite apoi în dosarul transferurilor.Mereu mi-am pus întrebarea de ce Dinamo nu a cerut recupererea prejudiciului, s-au mai exact, mi-am șoptit această întrebare indecență, pentru că sunt întrebări care nu se pun.
Actual deținător de „fapt” al stadionului Dinamo, în urmă unei hotărâri de guvern din 2002 de care am aflat abia în 2017. Un actual prosper om de afaceri, care vorbește cumpărat, elegant, cu dicție și tact și ne spune că a acceptat toate cererile formulate de CS DINAMO și MAI. Ceea ce nu ne spune domnul Badea este că „le-a acceptat” în termenii dânsului, termeni care nu pot fi acceptați de către cealaltă parte.
Cei tineri, dar cu mai multe primăveri, știu că Nicolae Badea a fost ginerele lui Ion Dinca.
Suntem în anul 2017 și realizăm că ceea ce nu a reușit Dincă, să ne lege pe toți, reușește Nea Nicu, el „ne omoară” pe toți.
Ministerul Afacerilor Interne, este disperat și da un ultimatum unui privat,pentru a putea să își folosească terenul pe care în mod normal M.A.I îl deține.
Ei bine dragilor – asta este democrația,
Am spus privat?