Cu toții avem dreptul de a avea păreri, avem dreptul și chiar ar fi indicat să ne schimbăm părerile din când în când, pentru că doar oamenii lipsiți de cuget judecă liniar indiferent de circumstanțe.
Eu nu mă dau cum bate vântul!
Aud expresia asta foarte des de la oameni care vor să demonstreze cât de verticali sunt. Nu poate decât să mă amuze, pentru că sunt asemenea acelor profesori pe care i-am detestat mereu și care judecă un elev doar după prima impresie chiar dacă în timp acel elev s-a schimbat mult în bine. Sunt oameni care nu își recunosc propriile greșeli și care vor evolua foarte greu tocmai din pricina rigidității emoționale. În fotbal este normal să ne schimbam părerile despre antrenori, jucători sau conducători, funcție de REZULTATUL muncii lor. Atunci când lucrurile merg rău oamenii ăștia vor fi criticați, când lucrurile merg bine vor fi lăudați, trăim în permanentă schimbare și reconfigurăm ceea ce gândim funcție de evenimente și momente.
Cautarea de validare!
Cu toții suferim atunci când părerea noastră nu este validată de ceilalati. De aceea de cele mai multe ori, în special pe rețelele de socializare, părerile ajung la adevărate reprize de „box virtual” care se încheie cu sfinte „urări de bine”. Niciodată nu am să îi înțeleg pe cei care vor să își impună cu orice preț punctul de vedere iar pentru acest lucru nu ezită să îi jignească pe cei care au o altă opinie. Expresia favorită a celor care nu au argumentele necesare dar simt nevoia de validare, toți dinamoviștii gândesc așa, expresie care se traduce – eu și cei 4 apropiați ai mei sau cei 15-20 cu care interacționez suntem „toți dinamoviștii„.
Ce ar fi bine să înțelegem din lucrurile astea?
Oamenii au dreptul să își schimbe părerea , au dreptul să aibe o altă opinie, nimeni nu trebuie să încerce să impună altei persoane un mod de gândire. Acum câteva luni existau dinamoviști care ne spuneau public și în privat că noi cei de la Radio Dinamo TREBUIE OBLIGATORIU să cerem demisia lui Kopic. Dacă nu facem asta însemna, în mintea lor, că avem alte interese care nu converg cu interesul lui Dinamo.
Acum sper că și-au schimbat părerea și ar fi frumos că atunci când se uită în oglindă să înțeleagă că cel care îi zâmbește de acolo este un om cu păreri care uneori pot fi greșite, nicicum un demiurg care deține adevărul suprem și absolut.
P.S. – Există doar un adevăr suprem și absolut- DINAMO SE IUBEȘTE, restul sunt doar păreri care se pot schimba în orice sens și chiar e indicat să se schimbe pentru că realitățile se schimbă.
HAI DINAMO!