AcasăStiri DinamoUnde va juca Luca Bărbulescu

Unde va juca Luca Bărbulescu

Dinamo va ceda mai mulți jucători tineri sub formă de împrumut în a doua parte a sezonului, pentru ca aceștia să prindă minute și să își continue dezvoltarea.

Informația a fost oferită în exclusivitate pentru Radio Dinamo1948 de Andrei Nicolescu, președintele clubului.

„Pentru noi, cu siguranță, copiii care au jucat foarte puțin vor merge să joace sau, cel puțin, să fie în contexte în care au mai multe șanse de a evolua. Căutăm soluții, în acest moment, pentru Tabuncic, o soluție pentru Luca, probabil o soluție pentru Licsandru, să vedem și în cazul lui Casian Soare. Încercăm, de asemenea, să mutăm unii dintre jucătorii împrumutați la noi.

De exemplu, căutăm o soluție pentru Gavrilă de la Tunari, pentru că acolo, cumva, nu mai are încrederea antrenorului. Sunt jucători aflați la vârsta la care trebuie să joace. Avem foarte multe discuții, în special pentru copii. Din nucleul greu al echipei nu știu dacă vor exista mișcări, iar dacă se vor face, acestea vor avea doar rolul de a elibera anumite spații, pentru a putea analiza ulterior și alte posturi”, a declarat Andrei Nicolescu.

Prima mutare pare deja conturată. Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, Luca Bărbulescu, jucător transferat de Dinamo în vara trecută din Germania, va fi împrumutat la Corvinul Hunedoara, liderul actual din Liga a 2-a. La formația hunedoreană evoluează și Codruț Sandu, tânărul portar dinamovist.

Luca Bărbulescu nu are, în acest moment, șanse reale de a evolua pentru Dinamo, însă la 18 ani poate prinde minute importante în eșalonul secund, într-o echipă care are șanse mari să promoveze la finalul sezonului.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare