Anul 2025 a fost un adevărat coșmar pentru jucătorul lui Dinamo, Cristian Licsandru.
Un 2024 promițător a fost întrerupt brutal de accidentarea suferită la genunchi în cantonamentul de iarnă din Antalya, în urmă cu un an. A urmat o intervenție chirurgicală care nu a decurs conform așteptărilor, o recuperare deficitară, probleme apărute ulterior la menisc și, în cele din urmă, o revenire dureroasă în același cantonament în care totul a început.
Un an extrem de dificil pentru Cristian Licsandru, care a vorbit deschis, într-un interviu acordat pentru ProSport, jurnalistului Andrei Preotu, despre momentele grele prin care a trecut. Mijlocașul dinamovist spune că lucrurile au început, în sfârșit, să meargă în direcția dorită, însă recunoaște că nu este încă pregătit să revină pe teren în meciuri oficiale.
,,Pot să spun că acum sunt mai bine. Genunchiul se mai resimte la antrenamentele intense, dar eu zic că sunt pe drumul cel bun. Mai am puțin de așteptat, trebuie să am răbdare. Mă așteptam să fiu în cantonamentul ăsta, sincer. Mă așteptam să fiu puțin mai bine decât sunt. A fost o perioadă mai grea anul trecut, dar acum sunt cu moralul mai bun.
Când am avut niște complicații la genunchi, prin vară. Nu înțelegeam de ce doctorul care m-a operat spunea că totul e normal, dar eu aveam în continuare dureri și nu se găsea o soluție. Până la urmă, eu am găsit soluția și doctorul a fost de acord cu ea. Mi s-a părut că nu a fost profesionalism. Mai ales pentru jucători de fotbal profesioniști, nu ai cum să compari cu un amator sau cu un om care nu face sport, mai ales la un asemenea nivel de operație la genunchi.
Accidentarea a venit chiar aici, la antrenamentul de iarnă, în același hotel și pe același teren unde suntem acum. Am revenit aici la un an după ce m-am accidentat. Parcă presimțeam că drumul nu o să fie lin după accidentare. M-am operat după o lună de la accidentare și asta a fost. După aceea a trebuit să trec prin tot calvarul. Da. Nu mă așteptam în niciun moment să fie atât de greu. Au fost gânduri, au fost momente foarte grele. Foarte grele.
Îmi doresc să fie cât mai curând, dar mai am nevoie de timp. A fost doar o săptămână de antrenamente complete cu echipa. Am nevoie de mai multe săptămâni pentru ca genunchiul să se obișnuiască cu efortul intens.”, a explicat Cristian Licsandru pentru Prosport.



