AcasăEditorialPas inainte sau pas pe loc?

Pas inainte sau pas pe loc?

Situația lui Boateng este, în același timp, simplă și complicată. Deși la un moment dat părea că părțile au ajuns la un acord, informațiile oferite ieri de Emanuel Roșu pentru Digi Sport indică faptul că lucrurile nu sunt deloc clarificate.

Evident, există numeroase discuții în interiorul familiei Dinamo pe acest subiect, iar după ziua de ieri devine limpede că orice informație trebuie privită cu reținere, cel puțin până în momentul apariției unui anunț oficial.

Este posibil ca Emanuel Roșu să se fi înșelat, nu din rea intenție — fiecare jurnalist lucrează cu informațiile pe care le primește de la sursele pe care le poate accesa la un moment dat.

La fel de posibil este ca Andrei Nicolescu să se fi hazardat în declarația din care am înțeles cu toții că s-ar fi ajuns deja la un acord.

Nu este exclusă nici varianta în care părțile să fi ajuns la un acord joi, iar una dintre ele să se fi răzgândit până luni — un scenariu pe care l-am mai văzut, de pildă în cazul lui Josué Homawoo din iarna trecută, când agentul său fusese inițial de acord cu prelungirea, pentru ca ulterior să se răzgândească.

Indiferent de deznodământ, Dinamo București trebuie să meargă mai departe cu Kennedy Boateng până la finalul contractului. În astfel de negocieri se poate întâmpla orice, iar tergiversările sunt parte din joc.

Pe de altă parte, este esențial ca situația jucătorului să fie clarificată cât mai rapid, pentru a permite conturarea coerentă a strategiei de transferuri din această perioadă.

Din punctul meu de vedere, indiferent de răspunsul final în cazul Boateng, alb-roșiii au nevoie de doi fundași centrali pentru a-și putea atinge obiectivele stabilite pentru acest sezon.

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare