Dinamo a încheiat etapa a 20-a pe poziția secundă a clasamentului, iar perspectiva de a termina anul pe primul loc nu mai pare deloc un scenariu utopic.
O asemenea performanță nu s-a mai consemnat de foarte mult timp, mai exact din sezonul 2011/2012, când Liviu Ciobotariu se afla pe banca tehnică a „câinilor”, iar Dinamo traversa un parcurs remarcabil în campionat. Finalul acelui sezon nu a fost la nivelul așteptărilor, însă speranțele pentru titlu au fost atunci cât se poate de reale.
Și acum, Dinamo are șansa de a încheia anul în fruntea clasamentului, însă ecuația nu depinde exclusiv de rezultatul propriu. Contează decisiv și jocul rezultatelor indirecte, nu doar duelul Rapidului, ci și evoluția celor de la FC Botoșani. Există mai multe scenarii posibile.
Scenariul victoriei la Arad
Pornim de la premisa unui succes al lui Dinamo pe terenul celor de la UTA, o misiune deloc simplă. Arădenii încă mai speră la un loc de play-off, aflându-se la doar un punct în spatele Oțelului și al Universității Cluj, ceea ce transformă partida într-un test extrem de solicitant. În plus, nici Dinamo nu este lipsită de probleme de lot.
Pentru a urca pe primul loc, este necesar ca Rapid să nu câștige derby-ul din deplasare cu FCSB, meci programat pe Arena Națională, cu roș-albaștrii în postura de gazde. Un eșec sau un rezultat de egalitate al giuleștenilor ar permite lui Dinamo să-i depășească în clasament. Totuși, mai există o condiție importantă.
FC Botoșani primește acasă vizita celor de la CFR Cluj, o echipă aflată într-o perioadă bună din punct de vedere sportiv, dar afectată de probleme financiare serioase și cu plecări importante anunțate pentru iarnă. În cazul unei victorii dinamoviste la Arad, este esențial ca Botoșani să nu câștige la o diferență de goluri mai mare. Deși ambele formații au un golaveraj de +16, Dinamo stă mai bine la capitolul goluri marcate. Dacă Botoșani se impune la o diferență superioară celei obținute de Dinamo, moldovenii ar încheia anul pe primul loc, în scenariul în care Rapid nu o învinge pe FCSB.
Scenariul egalului la Arad
Există și varianta în care Dinamo nu reușește să câștige la Arad și obține doar un rezultat de egalitate. În acest context, este obligatoriu ca Rapid să piardă duelul cu FCSB, situație în care Dinamo ar trece peste giuleșteni la golaveraj. În același timp, FC Botoșani nu ar trebui să câștige partida cu CFR Cluj. Într-un asemenea scenariu, cele trei echipe ar ajunge la egalitate de puncte, însă Dinamo ar avea avantajul criteriilor de departajare.
Se anunță, așadar, o ultimă etapă extrem de interesantă. Dincolo însă de calcule și combinații, cel mai important obiectiv rămâne același: să ne facem noi treaba, să obținem punctele puse în joc și să încheiem anul cu o victorie care să confirme progresul evident al echipei.



