Dinamo a învins Metaloglobus pe teren propriu, scor 4-0, și a mai urcat o poziție în clasament.
După meciul cu Csikszereda spuneam că Dinamo s-a impus exact așa cum o făcea în vremurile bune, atunci când adversarii de nivel inferior veneau în „Groapă” cu o teamă reală. Nu doar de echipă, ci și de atmosfera creată de suporterii dinamoviști. Exista chiar și un cântec devenit celebru: „Cine intră-n Groapă, fără cinci nu scapă”.
Erau anii în care nu se punea problema învingătoarei în meciurile cu echipele din zona retrogradării, ci doar a diferenței de scor. Iar acest sentiment l-am retrăit în ultimele săptămâni. Partida cu Metaloglobus a fost una fără istoric, în care Dinamo a făcut ce a vrut, mai ales în repriza a doua. Ocaziile s-au succedat în valuri, iar la final, diferența de patru goluri poate părea chiar mică raportat la ceea ce s-a jucat.
Dinamo a oferit o mică lecție de fotbal — ca să-l citez pe un jucător care a brevetat o expresie devenită dragă suporterilor — „fotbal șampanie” în multe momente. Au marcat și jucătorii veniți de pe bancă, Cîrjan a închis meciul cu o execuție demnă de un veritabil număr 10, un fotbalist trecut pe la Arsenal, Perica a înscris, Mihai a reușit gol, pasă decisivă și o bară, iar Soro a deschis balul cu o execuție fină, din gleznă, care confirmă încă o dată forma excelentă a jucătorului spaniol.
Trăim vremuri frumoase. Trăim din nou acele momente în care Dinamo este foarte aproape de primul loc. Nu întâmplător, nu printr-un context favorabil, ci pe merit. Prin jocul excelent prestat, prin forța ofensivă, prin soliditatea defensivă, dar și prin impulsul venit din tribune. Aproape 10.000 de „soldați” în alb și roșu au înfruntat frigul pentru a fi alături de favoriți, pentru a lupta împreună cu ei.
Un astfel de Dinamo poate merge până la capăt, către visul nostru, către titlul cu numărul 19, la 19 ani de la ultimul triumf. Avem toate argumentele. Trăim vremuri frumoase… ca odinioară.
