AcasăEditorialEXCLUSIV: Când are loc majorarea de capital la Dinamo și la ce...

EXCLUSIV: Când are loc majorarea de capital la Dinamo și la ce nivel au ajuns veniturile clubului în 2025

Dan Gătăianțu, CFO al clubului Dinamo (director financiar), a fost invitat la Radio Dinamo1948, unde a vorbit pe larg despre situația financiară a clubului.

Printre subiectele abordate s-au numărat majorarea de capital social care urmează să aibă loc, precum și evoluția veniturilor clubului în ultimii doi ani.

,,Noi, din punct de vedere financiar, dacă acum, de exemplu, la final de an, te uiți pe bilanțul de la Dinamo, lucrurile trebuie analizate și evaluate într-un context. Voi știți foarte bine: noi am început, cu câteva săptămâni în urmă, demersul de micșorare a capitalului social. Apoi, ca un pas foarte natural și firesc, o să facem majorare de capital social, pentru că noi mereu am susținut ideea că toate împrumuturile care au venit de la Red&White, în calitate de acționar majoritar, de fapt nu au scopul să fie vreodată rambursate, ci mai degrabă sunt capital efectiv al lui Dinamo.

Dar, fiind în insolvență recent și acum fiind într-o perioadă în care toți pașii ăștia trebuie să urmeze o procedură care este foarte bine reglementată, toate lucrurile astea o să dureze până când chiar se vede în realitate. Astfel încât, de exemplu, la finalul acestui an, în continuare toate sumele care au fost împrumutate de la Red&White o să apară ca datorii, cu toate că ele, de fapt, nu vor fi rambursate și vor fi parte din această majorare de capital.

Eu de ce spun toate astea? Pentru că, încă o dată, trebuie foarte atent evaluat totul în contextul istoricului acesta mai recent: momentul când am intrat în acest proiect, ieșirea din procedurile de insolvență, toată creșterea administrativă, dar și sportivă a clubului, și pașii care trebuie urmați acum. Eu cred că primul pas a fost făcut deja. Primul pas a fost micșorarea capitalului social, iar când se va face practic următorul pas…

Uite, aici sunt niște termene legale pe care noi trebuie să le așteptăm. Sunt niște perioade în care, în cazul micșorării capitalului social, sunt 60 de zile, de exemplu, în care tu trebuie să aștepți până când chiar se face, la Registrul Comerțului, înregistrarea respectivă, perioadă în care oricare parte interesată poate să vină cu opoziții față de asta. Încă o dată, sunt niște proceduri legale care prevăd niște termene.

Asta trebuie explicat, nu se poate face instant: sunt niște pași legali și sunt niște termene care trebuie respectate până când se va ajunge la transformarea împrumuturilor în capital social. Și este foarte important și foarte normal să fie așa, pentru că, la finalul zilei, astea sunt operațiuni care impactează societatea la nivelul capitalurilor proprii. Adică legea aici prevede, într-un mod foarte corect, posibilitatea, prin anumite termene, prin anumite căi, ca toată lumea care este parte interesată să poată să știe: „Ok, de ce, cum, ce înseamnă?”.

Din punctul de vedere concret al acestei proceduri, totul este exact nu numai în sensul, dar este exact pe principiul legii, care tocmai de aceea are și aceste mecanisme de micșorare de capital: pentru că tu vii cu un istoric încărcat, pe care îl știm, nu trebuie să-l repetăm, care, din punct de vedere financiar, se tranșează în niște pierderi raportate istorice foarte mari.

Adică, la finalul anului trecut, erau 77 de milioane de RON și asta te impactează. Nu vreau să plictisesc prea mult cu detaliile tehnice din spate, dar legea – Legea 31 – spune, de exemplu, că tu mereu trebuie să ai măcar jumătate din valoarea capitalului social acoperită de capitalurile proprii. Și aici începe problema, pentru că, dacă vii cu toate aceste pierderi istorice, capitalurile proprii ale tale sunt foarte… sunt negative, chiar în cazul nostru. Și acum, pe calcul, nu îți iese. Astfel că ai nevoie de niște mecanisme, cum este această micșorare, ca apoi, prin majorare, să poți să intri iarăși în pragul corect, adică să fii peste jumătate din capitalul social cu capitalurile proprii. Încă o dată, sunt operațiuni tehnice.”, a explicat Dan Gataiantu in direct la Radio Dinamo1948.

Despre veniturile clubului:  ,,Noi, cel mai probabil – îți dai seama, pregătim deja tot ce înseamnă licențierea, pregătim tot ce înseamnă închiderea situațiilor financiare – avem deja o viziune destul de exactă cam unde o să stăm. Și, dacă anul trecut aveam venituri de, acum zic și eu, aproximativ 5 milioane de euro, anul ăsta probabil că o să fim în jur de 9 milioane, 9 milioane și ceva de euro.

Dacă iarăși compari cu anul anterior, unde eram undeva – nu mai știu exact, eu cred că eram chiar sub 2 milioane de euro, 1,5 milioane sau ceva de genul – se vede o traiectorie care reflectă, evident, re-promovarea în Liga I și toate veniturile care sunt prin drepturile TV, dar eu cred că reflectă și foarte bine multe lucruri importante în zona administrativă care s-au reușit să se facă: prin bilete, prin contracte de publicitate, toate aceste elemente care acum încep cumva să crească, deja încep să arate niște roade, dar încă la un nivel foarte infim. Asta este important de spus.

Noi depindem mult de investitori la momentul ăsta, în continuare. Asta este foarte important de spus: acționarii, în continuare, susțin activitatea clubului, pentru că, în continuare, clubul nu este în zona operațională de profit. Asta este foarte important de spus și, iarăși, trebuie văzut contextual, pentru că, la momentul când noi am venit, clubul era într-o situație în care nu numai că era, efectiv, la un pas de dezastru complet, dar, mai mult decât atât, toate lucrurile trebuiau reconstruite nu de la zero, ci chiar de la „sub zero”, pentru că erau multe probleme istorice care trebuiau cumva lămurite. Eu o văd, în retrospectivă, cumva, ca pe o perioadă de complete crisis management, adică efectiv o perioadă de criză majoră, în care erau soluții de avarie.”, a mai explicat Dan Gaiantu in direct la Radio Dinamo1948.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare