Adrian Mazilu a evoluat împotriva fostei sale echipe și începe să primească tot mai multe minute.
,,A fost un rezultat bun. Am jucat de la egal la egal cu o echipă foarte bună și cred că puteam să înscriem. Am avut și eu o ocazie. Sunt la Dinamo, trebuie să dau totul, să-mi mulțumesc mie, să-i mulțumesc pe fani, mai ales după perioada lungă în care nu am jucat. M-ar fi motivat enorm să înscriu chiar împotriva fostei mele echipe.
Sunt într-o formă destul de bună, dar mai am de pus la punct partea fizică. Trebuie să mă adaptez, să muncesc mult mai mult la antrenamente și, ușor-ușor, sper să mă reglez din orice punct de vedere.”, a declarat Adrian Mazilu la finalul partidei cu Farul.
Când va fi la nivel maxim: ,,Nu știu. În cantonamentul de iarnă voi da maximum pentru a ajunge la 100%.
(n.r. Meciul de Cupă cu Hermannstadt?) Este un meci ca toate celelalte. Trebuie să luăm cele trei puncte pentru a ne califica.
(n.r. Revenirea pe acest stadion?) Ba da, a fost ceva special. Am avut emoții toată ziua înainte să ajung la stadion, a fost o zi plină de emoții din toate punctele de vedere. Când m-am întors aici și am intrat în celălalt vestiar, m-am simțit puțin ciudat.”
— Adrian Mazilu, la flash-interviu
Declarațiile lui Luca Bărbulescu
„Noi încercăm mereu să dăm totul, să tratăm toți adversarii cu aceeași seriozitate și să luptăm pentru fiecare minge. Nu știam că o să debutez în seara asta. Am ieșit la încălzire și, în ultimele minute, mă așteptam să intru.
Am simțit presiunea, dar mă bucur enorm că am debutat. M-am antrenat încontinuu, am așteptat momentul meu. Mister decide. Mi-a zis doar să dau totul pe teren. Obiectivul meu este să câștig trofee alături de Dinamo.”
— Luca Bărbulescu



