AcasăEditorialCât de gravă este accidentarea lui Musi?

Cât de gravă este accidentarea lui Musi?

Alexandru Musi ne-a oferit ceva emoții înaintea partidei pierdute de naționala U21 în deplasare, cu Finlanda.

România nu pare să mai aibă șanse reale de calificare din grupă, mai ales că urmează un meci extrem de complicat cu Spania, pe teren propriu. Emoțiile mari au apărut chiar înainte de fluierul de start, când s-a aflat că Alexandru Musi este indisponibil și nu va putea evolua împotriva Finlandei.

„Alexandru Musi a resimțit dureri la ultimul antrenament al tricolorilor și, pentru a nu risca o accidentare mai gravă, acesta va fi menajat în partida de astăzi și nu se află în lot”, au anunțat reprezentanții FRF înainte de meci.

Totuși, cei de la GSP susțin că accidentarea nu este una gravă – informație confirmată și de Radio Dinamo1948. Musi a acuzat dureri la coapsă în ultimele două zile, dar, conform sursei citate, este așteptat să fie apt pentru confruntarea cu Spania, programată marți, la Sibiu, de la ora 19:00. Practic, aceasta reprezintă una dintre ultimele șanse ale României – cu o victorie (improbabilă) în fața Spaniei, am putea spera în continuare. În caz contrar, ratarea calificării devine aproape certă.

Alexandru Musi este unul dintre cei mai importanți jucători din naționala pregătită de Costin Curelea. Fotbalistul dinamovist are 7 selecții pentru reprezentativa U21 a României.

La nivel de club, Musi a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive pentru Dinamo, în 17 meciuri disputate în toate competițiile.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare