AcasăStiri DinamoDispare societatea lui Nicolae Badea.

Dispare societatea lui Nicolae Badea.

ProSport, sub semnătura lui Cătălin Mureșanu, vine cu o veste bună pentru suflarea dinamovistă.

„După ce, în vară, SC Dinamo 1948 SA a ieșit din insolvență după patru ani, vine o altă veste de impact pentru fanii lui Dinamo. Miercuri, administratorul judiciar al Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, sau „Dinamo-Badea”, așa cum este cunoscută printre suporteri, a solicitat deschiderea procedurii de faliment.

De precizat că ACS FC Dinamo se afla în reorganizare judiciară încă din 2010.

„Onorată instanță, o să vă rugăm să dispuneți deschiderea procedurii generale a declarării falimentului asociației debitoare, raportat la neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Planul de reorganizare. Din păcate, nu a fost reușită nici cesionarea creanței bugetare. În atare condiții, vă rugăm să dispuneți dizolvarea asociației și desemnarea subscrisei în calitate de lichidator judiciar”, a declarat reprezentantul administratorului judiciar în fața instanței.

Cererea l-a luat prin surprindere și pe judecător, care a avut câteva obiecții și a rămas în pronunțare pe cererea de deschidere a procedurii, după ce, în dosarul cauzei, figurau mai multe cereri de plată curentă a anumitor creditori, aprobate, dar neachitate.” – Catalin Muresanu pentru Prosport.

Va fi interesant de urmărit ce se va întâmpla odată cu intrarea în faliment a acestei societăți și cu activele (corporale și necorporale) pe care le deține
loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare