Dinamo traversează o perioadă remarcabilă în campionat și este privită, pe deplin justificat, ca una dintre pretendentele reale la un loc european.
Nu vorbim doar despre ambițiile noastre interne, nu ne hrănim din iluzii; poate deveni o realitate palpabilă la finalul stagiunii. Sunt mulți oameni care merită recunoaștere pentru acest progres – Zeljko Kopic, Andrei Nicolescu, Cosmin Mihalescu și lista continuă –, însă astăzi vreau să evidențiez un alt segment: oamenii invizibili, specialiștii din culise, cei care operează în afara fascinației reflectoarelor și care generează o parte esențială din reușitele prezentului.
Le voi spune simplu: băieții din departamentul de scouting și analiză. Deși, în realitate, activitatea lor depășește cu mult această etichetă. Dar ce înseamnă, de fapt, scoutingul si utilizarea datelor? De unde a pornit și cum a evoluat?
Utilizarea datelor în sport are deja câteva decenii de istorie. De la simple note despre parametrii fizici și impresii intuitive, s-a ajuns la sisteme extrem de sofisticate, bazate pe calcule matematice complexe – exact ceea ce vedem astăzi sub forma indicatorilor xG, xA și a altor metrici cu formule avansate în spate.
Mulți au auzit și de celebrul concept „Moneyball”, popularizat de filmul cu același nume, care prezenta modul în care Oakland Athletics a devenit competitivă în baseball fără un buget generos, mizând strict pe analiza datelor. În NFL și NBA, datele au devenit o industrie în sine. Baschetul s-a schimbat radical: acum câteva decenii, aruncările de trei puncte erau un detaliu marginal, acum reprezintă coloana vertebrală a jocului. Boston a câștigat titlul în 2024 aplicând un principiu pragmatic: „aruncăm de trei cât mai des, statistica va decide restul”. Și a decis în favoarea lor.
Dacă scoutingul nu este o invenție recentă, când a apărut cu adevărat la Dinamo? În trecut existau perioade în care foști jucători analizau DVD-uri cu propuneri și își dădeau cu părerea. Atât. În anii de declin ai clubului, jucătorii veneau mai degrabă prin recomandări întâmplătoare decât printr-o structură reală de scouting.
Gabi Glăvan, la cursul susținut în octombrie, a pus o întrebare simplă și tăioasă: „Cum se aduc jucătorii în România?” Răspunsul clasic: „Mi-a fost propus, mă ajută, are experiență, știe campionatul”. Exact acesta e și motivul pentru care vedem fotbaliști care bifează 5-6 echipe în câțiva ani – îndeplinesc toate clișeele.
În 2023, Gabi Glăvan a încercat să reseteze paradigma. A început încă din perioada lui Vlad Iacob, iar ca director sportiv a venit cu o inițiativă esențială: nu doar să schimbe metoda de recrutare, ci să formeze oameni noi, să creeze competență. Deși profesia de „scouter” nu există în nomenclator, el a spus: hai să îi învățăm. Voluntari, pasionați, oameni care vor să muncească în fotbal, în zona lor de vocație. Avem o pasiune: fotbal! A împărtășit ceea ce învățase și el, pentru a ridica nivelul fotbalului românesc.
Așa s-a format un Cosmin Mihalescu – astăzi director sportiv –, așa au apărut Ștefan Zărnică, Andrei Bendeac sau Iulian Militaru, împreună cu alți oameni dedicați clubului. Probabil că unii dintre ei se vor supăra pe mine pentru că am scris și i-am menționat. Sincer, nu ar avea de ce. Munca trebuie apreciată, recunoscută și valorizată. Astăzi sunt angajați ai lui Dinamo, dar au pornit ca voluntari. Și ce pot revendica?
Mii de jucători monitorizați, sute sau chiar mii de pagini de analize și rapoarte. Dincolo de efortul lor enorm, ce vedem concret? Kennedy Boateng, Maxime Sivis, Nikita Stoinov, Mamoudou Karamoko – iar lista poate continua. În trecut, au fost Patrick Olsen, Josué Homawoo sau Astrit Selmani. Ce au în comun? Toți au venit la sugestia acestui departament.
Nimic nu este întâmplător. Ce ar fi indicat, la prima vedere, că Mamoudou Karamoko va reuși la Dinamo? Privind traseul lui anterior, ai spune că nimic nu anunța explozia actuală. Totuși, este golgheterul echipei. Pentru că o echipă de oameni discretă, dar extrem de riguroasă, a lucrat în spate pentru a reduce erorile. Nu există rată de succes de 100%, dar dacă analizăm câte transferuri au eșuat la Dinamo în ultimii ani, înțelegem imediat cât de mult s-a schimbat paradigma.
Fără acest departament, procentul de reușită ar fi incomparabil mai mic, iar aportul lor este uriaș. Paradoxal, mulți dintre ei nu vor fi niciodată recunoscuți public, pot sta chiar lângă noi pe stadion fără să îi identificăm. Așa cum îmi spunea un prieten: „Ei trebuie să se bucure cu o bere în mână, în fața televizorului, la victorie, și a doua zi o iau de la capăt.”
Munca lor nu are repaus. Acum pregătesc următorul mercato, apoi pe următorul, într-un ciclu continuu. Fotbalul nu intră niciodată cu adevărat în pauză, iar Dinamo vrea constant mai mult. Cu acești băieți pasionați, ambițioși și profesioniști, simt că drumul nostru devine tot mai solid.
