Am citit o știre cum că Vassaras cheamă cluburile la discuții despre arbitraj și m-am crucit. Nu doar o dată, ci de trei ori, de zici că încercam să fac concurență la vreun maraton religios. M-am frecat la ochi, am verificat calendarul și am zis că sigur e 1 aprilie, doar că pagina îmi arăta data de azi: 2 octombrie 2025. În România, unde VAR-ul funcționează ca o baterie de telecomandă din piață… merge, nu merge, depinde cum o rotești, iată că șeful CCA descoperă dialogul după 11 ani de tăcere monahală. E ca și cum șeful de tren de pe ruta București–Constanța ar chema călătorii să le explice de ce nu mai circulă garnitura, dar între timp le vinde și bilete pentru cursa anulată.
Grecul nostru, turist permanent cu viză de șef, s-a trezit că vrea transparență. El, omul care a comunicat cu cluburile cam cât a comunicat Ceaușescu cu NASA. Acum îi așteaptă pe toți în sala „Nicolae Dobrin”, care, în mod ironic parcă, e botezată după un geniu al fotbalului, dar găzduiește în schimb o consfătuire a bâlbâielilor arbitrale.
Mi-l și imaginez pe Vassaras ridicând solemn privirea și spunând: „Astăzi vom clarifica regulile jocului.” Cu proiectorul stricat, cu microfonul care gâjâie și un flipchart pe care scrie: „VAR = Vede Arbitrul Rareori”. Și cluburile, serioase, luând notițe ca la conferințele motivaționale ale lui Tony Robbins, doar că în loc de „ai încredere în tine”, aici tema e „crede în semnalizarea asistentului”.
Temele discuției? O comedie gata scrisă. Se va vorbi despre cum să recunoști un fault invizibil cu ochiul liber, dar perfect clar pe reluarea din 47 de unghiuri. Se va analiza tehnica „penalty-ului pentru coafura deranjată a fundașului advers”. Vor fi ateliere practice: cum să desenezi linia de offside ca să-ți iasă la fix, chiar dacă jucătorul e deja la vestiar. Și, desigur, momentul artistic: arbitrul de rezervă recită poezii în timp ce operatorul VAR caută cablul de alimentare.
Nu-i exclus ca întâlnirea să aibă și secțiune de divertisment. Poate un karaoke cu fluier, unde fiecare arbitru își alege imnul favorit. Sau un stand-up în care observatorii povestesc cum au văzut mingea lovind bara, dar au scris în raport că „a trecut linia imaginară a încrederii”. Cine știe, poate se va organiza chiar și o tombolă, unde marele premiu va fi un cartonaș roșu semnat de brigadă, valabil la supermarket pentru reduceri la detergent.
Dar dincolo de farsa asta, e și penibilul realității. Fotbalul românesc a ajuns să respire după toanele unui grec care se comportă ca un preot al misterelor. Omul care a ridicat ziduri de tăcere în jurul arbitrajului îi cheamă acum la „dialog deschis și constructiv”. E ca și cum hoțul care a spart apartamente toată viața ar organiza un workshop despre siguranță locativă. Vassaras vorbește rar, apare rar, explică și mai rar, iar când o face, totul sună ca un oracol neînțeles. Între timp, meciurile sunt decise de decibeli, nu de decizii. Și fiecare erupție de indignare a patronilor devine singurul semnal că sistemul mai pulsează.
Și totuși, în mijlocul acestei comedii, fotbalul rămâne un mit. Dacă ar fi să o spun în stilul inegalabilului Ioan Chirilă, aș zice că mingea e un soare mic, care luminează stadioanele, iar arbitrii ar fi trebuit să fie astrologii dreptății. Numai că la noi astrologii citesc horoscopul greșit și, în loc de „se va ridica o echipă mare”, scriu „se ridică semnul întrebării la fiecare fază de gol”. Fotbalul românesc nu funcționează pe reguli, ci pe reacții de orgoliu. Și atunci, vine Vassaras, marele mediator, să explice „funcționarea și aplicarea sistemului VAR”. Un VAR care, în România, pare mai degrabă un aparat de cafea: scoate ce vrea operatorul, când apasă butonul. Fotbalul merită judecători drepți, nu scamatori în costum negru care decid destine printr-un fluier obosit.
Așadar, ședința lui Vassaras nu e decât un nou episod din telenovela arbitrajului românesc. O întâlnire unde toată lumea va mima seriozitatea, iar la final fiecare va pleca tot cu întunericul lui. Îmi și imaginez concluzia oficială: „Am stabilit că regulile fotbalului sunt clare, numai că nu pentru toată lumea.”
Eu, unul, sunt tare nerăbdător să aflu ce minuni se vor discuta la marea consfătuire. Poate stabilesc că faulturile se judecă după zodie, poate că offside-ul devine opțional, ca centura de siguranță în anii ’90. Ori poate că Vassaras îi pune pe toți să semneze un pact prin care să jure că mingea e rotundă, dar adevărul e flexibil.
Promit să revin cu un material pe măsură. Până atunci, pregătiți popcornul. Spectacolul abia începe. Nu ne mai rămâne decât să râdem. Amar, dar tot râs e.
