În sezonul trecut, Kopic a luat decizia de a-l numi pe Florentin Petre antrenor secund.
O adevărată legendă a clubului Dinamo, Florentin Petre a revenit la echipa unde s-a lansat în fotbal și pentru care a scris istorie. Între cei doi s-a legat și o relație de prietenie, însă, în mod firesc, se ridică întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă Florentin Petre ar primi o ofertă de a deveni antrenor principal la o altă echipă?
Zeljko Kopic a vorbit despre acest subiect în cadrul conferinței de presă:
Kopic: „Pentru mine, dacă nu ai oameni buni în jurul tău, dacă nu ai un staff bun, relații bune, poți reuși ceva doar pe termen scurt. Pe termen lung, nu ai nicio șansă, pentru că fotbalul nu este un joc individual. Este despre echipă, despre staff, despre conexiuni puternice și de calitate.
Despre Florentin, știu totul – despre performanțele lui ca jucător la Dinamo, la echipa națională. Știu totul despre el. Acum, nu vreau să privim ca „antrenor principal” și „antrenor secund”. Suntem o familie, suntem împreună, luăm deciziile împreună. Nu e vorba doar de partea profesională, ci și la nivel personal avem o relație bună. Decizia îi aparține numai lui: cât timp va fi mulțumit să lucreze cu mine și să facă parte din staff-ul meu, va fi mereu binevenit.
Dar înțeleg și dacă, la un moment dat, va avea ambiția să fie antrenor principal. Are deja experiență ca „head coach” și s-a descurcat foarte bine. Însă această decizie îi aparține în totalitate.”, a declarat Zeljko Kopic.