AcasăStiri Dinamo,,Dinamo va fi pe podium''

,,Dinamo va fi pe podium”

Dinamo intră în pauza competițională din postura unei echipe aflate pe loc de podium.

A fost un parcurs excelent al băieților lui Zeljko Kopic, însă putea fi și mai bun dacă nu am fi ratat primele trei etape, în care nu am cunoscut gustul victoriei. Totuși, oamenii de fotbal apreciază evoluția echipei și consideră că Dinamo are șanse reale să rămână pe podium chiar și la finalul anului.

Daniel Pancu, fostul selecționer al naționalei U21, a analizat parcursul lui Dinamo și a declarat că formația noastră poate încheia anul pe podium.

Cred că podiumul la Crăciun, dar nu neapărat în ordinea asta, va fi: Craiova, Rapid, Dinamo. Poate să apară și U Cluj în apropiere și, nu știu, mai sunt echipe, poate Farul, Oțelul Galați.

Am încredere în Dinamo, sunt convins. Și ei arată foarte bine pentru viitor, la ce au construit acolo. Au un joc constant, chiar dacă mai au sincope sau rezultate negative. Rapid, dacă se mișcă în această perioadă, cu două transferuri inspirate, se duc chiar mai sus de locul 3 anul acesta.

CFR, nefiind în cupele europene, sunt convins că va fi prezentă în play-off, chiar dacă nu poți vorbi de titlu acum. Depinde cu câte puncte va intra în minus. Campionatul e lung.

Avem tendința, în România, să tragem concluzii după 7-8 etape. Mai sunt 2 etape și abia s-ar scurge un sfert din jocurile echipelor de play-off, și cu unul mai puțin pentru cele din play-out. Mai e și o fereastră de transferuri, echipele se mai pot întări pe parcurs.

Doar că cei de la FCSB sunt obligați să aibă un traseu perfect și încă nu au jucat cu U Cluj, Universitatea Craiova. Îi așteaptă meciuri grele, plus cele din cupele europene. Nu știi care e situația lui Birligea, Alibec intră după foarte mult timp, Thiam e scos la pauză… sunt probleme acolo, sunt” – Daniel Pancu, fost selecționer România U21

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare