E vacanță. Sunt la mare. Nu la Saint Tropez, nici în Grecia (Sorin Badea, trăi-ți-ar neamul din partea soției!) sau Croația, nu la Mamaia de fițe, nici în vreun resort exotic unde șezlongurile se plătesc cu cardul de credit pe care îl plătești tot anul.
Sunt mai la nord, la Năvodari, la marea noastră săracă și plină de fițe ieftine, unde prosopul e încă metoda tradițională de a marca teritoriul și unde muzica urlă din boxele unui chioșc cu hamsii arse. Buget limitat, deh! Luxul meu autentic de sâmbătă seara nu a fost cocktailul cu umbreluță, ci Dinamo. Eu nu am așteptat apusul, ci fluierul de start. Și, mai ales, golul băieților noștri la Cluj. Și nu glumesc când spun că așteptam meciul cu aceeași nerăbdare cu care copiii așteaptă cornetul cu porumb fiert.
S-a tot vorbit de start ezitant, de puncte pierdute, de nervi. Normal, suntem Dinamo, iar exigența e mereu mai mare decât bugetul și mai grea decât răbdarea. Primele trei etape au fost un fel de vacanță ratată: te duci la all-inclusive, dar descoperi că ți se oferă doar chiftele reci și apă de la dozator. Două puncte din nouă. Nimic mai deprimant. Și totuși, a venit meciul cu FCSB, acel declic care a spart norii. De atunci, parcă s-a schimbat atmosfera. Iar aseară s-a văzut cel mai bine: un Dinamo pragmatic, flămând, care a luptat până la capăt. Dinamo a jucat exact așa cum vrei să-ți joace echipa când ai în față o bere caldă și tot ce vrei e să-ți faci seara suportabilă. Nu a fost un spectacol de Broadway, dar a fost muncă, determinare și, mai ales, a fost Alex Pop. El a dat golul care mi-a răcorit sufletul mai tare decât un duș cu apă rece de la dușul comun din camping. Pop s-a descărcat de frustrări ca turistul care strigă „cu muștar, vă rog!” la coada la mici.
Despre adversari, ce să zic? O echipă care a părut mai degrabă preocupată să nu piardă. Au jucat exact ca turiștii care se uită la valuri, dar nu intră niciodată în apă. Se tem să nu se ude. O echipă care nu a dorit să mimeze fotbalul, dar au sfârșit prin a fi turiștii care stau două ore la poză pe plajă și apoi se retrag în cameră. Mi-au lăsat impresia că n-au vrut să câștige. Au vrut doar să nu pară slabi. S-au agățat de meci ca pensionarul de locul din tramvai, dar până la urmă au fost trântiți de realitate. Și nu e prima oară. Cam asta e diferența dintre Dinamo și restul: unii joacă să nu se facă de râs, noi jucăm să ne batem pentru ceva.
Golul lui Alex Pop a schimbat totul. De obicei, în vremuri pe care le doresc uitate, în minutele acelea târzii eram spectatorii unui film prost, în care noi luam gol pe final și înjuram în cor. Aseară s-a inversat scenariul. E ca și cum filmul ți-ar da popcorn gratis la final. Asta nu se întâmplă des, dar când se întâmplă, îl ții minte.
Și atunci îți dai seama că Dinamo e oglinda noastră națională. Începem prost. Ne bâlbâim. Ne facem de râs. Și când crezi că s-a terminat, hop, ne trezim și dăm lovitura. Diferența e că, în fotbal, asta te mai salvează. În politică, asta ne afundă. Politicienii noștri seamănă cu fundașii adversarilor: mereu pe contre-pied, mereu cu privirea pierdută. Doar că ei n-au un Pop sau un Cîrjan care să-i scoată din rahat.
Aseară, pe terasă, în jurul meu, lumea se uita la seriale turcești pe telefon. Eu mă uitam la Dinamo și vedeam ceva mai bun decât orice telenovelă. Un club care renaște atunci când îl credeai obosit. O echipă care respiră mai puternic decât toate artificiile de pe faleză.
Acum vine partea serioasă. Meciul cu Hermannstadt. Nu mai e loc de scuze. Și dacă Alex Pop a putut să-și rupă lanțurile și noi putem să ne rupem de scuze și comodități. Gata cu vacanța! Nu 10.000, nu 15.000. 20.000 pe Arena Națională! Toți dinamoviștii care azi stau la soare și mâine stau pe canapea trebuie să fie acolo.
Și totuși, eu rămân aici, cu hamsiile mele reci și cu berea mea caldă. Le privesc și zâmbesc: ele sunt startul ratat al vacanței mele, exact cum a fost începutul sezonului. Dar golul lui Pop a fost ca o felie de lămâie stoarsă peste tot. Îți schimbă gustul, îți schimbă seara. Și, culmea, chiar și hamsiile astea au gust de caviar când Dinamo câștigă. Pop s-a descătușat. Și eu, dinamovist în vacanță, mă simt mai bogat decât toți turiștii de la all-inclusive. Pentru că nimic nu se compară cu victoria asta. Și nimic nu e mai important acum decât pasul următor… 20.000 pe Arena Națională. Dinamo urcă. Iar noi urcăm cu el.
Hai Dinamo! 🔴⚪
Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât… 🤍♥️
