AcasăStiri DinamoVeste excelentă despre Stipe Perica!

Veste excelentă despre Stipe Perica!

Dinamo a reușit să se impună aseară în fața Universității Cluj, iar după acest succes vine și o veste bună.

Deși a existat multă incertitudine în privința situației lui Stipe Perica, se pare că veștile sunt pozitive în ceea ce îl privește pe atacantul croat. Andrei Nicolescu, președintele clubului, a vorbit despre situația vârfului dinamovist:

„Cred că am controlat meciul, nu s-a pus problema să-l pierdem niciodată. Mă gândeam că nu reuşim să înscriem, dar uite că a avut Pop momentul pe care-l aşteptam, iar de acum sper să fie Pop pe care-l aşteptăm cu toţii. Pentru mentalul unui atacant înseamnă mult şapte luni, pe fondul unor critici în faţa cărora trebuie să rezişti.

Da, am vorbit cu Pop după meci. Era descătuşat, dar nu era efervescent, dar se vedea pe faţa lui că e liniştit, mai bine. Pop mereu a fost o opţiune, că mereu l-am văzut capabil să aducă ceva de pe bancă sau de la început şi mă bucur că se confirmă asta.

Perica s-a întors din tratament, reia ciclul normal de antrenament şi n-o să mai aibă fluctuaţia asta, sperăm. E o presiune pe noi, dar şi pe el, că-l văd afectat. Cunoştea deja campionatul, se adaptase la campionat, era doar o chestie de formă fizică şi să intre pe teren”, a declarat Andrei Nicolescu, la Fanatik.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare