Dinamo se deplasează la Cluj pentru duelul cu Universitatea, o partidă din care sperăm să ne întoarcem neînvinși.
Echipa noastră are însă probleme de efectiv: Milanov și Mihai sunt suspendați după cartonașele roșii primite în meciul cu UTA, în timp ce Sivis și Mărginean vor lipsi cel mai probabil. De asemenea, Raul Opruț este incert, după ce a ieșit accidentat în partida cu U Cluj.
Meciul va fi prefațat în cadrul unei conferințe de presă organizate la baza de pregătire de la Săftica, începând cu ora 12:30. Conferința, în care așteptăm să aflăm mai multe detalii din partea antrenorului Zeljko Kopic, va fi transmisă LIVE pe canalul de YouTube 48TV.
Alături de antrenor, la conferința de presă va fi prezent și fundașul dreapta transferat în această vară, titular în ultimele două etape, Jordan Ikoko.
Conferința poate fi urmărită la linkul următor:
,,Nu văd să ratăm play-off-ul”
Dinamo are un start ușor ezitant de sezon, cu 9 puncte acumulate în primele 6 etape. Chiar dacă am învins FCSB în derby, au existat și câteva rezultate dezamăgitoare.
Cu toate acestea, în cadrul clubului nimeni nu concepe ca Dinamo să rateze accederea în play-off, iar președintele Andrei Nicolescu a explicat că postul lui Zeljko Kopic nu va fi pus în pericol nici măcar în cazul unui asemenea deznodământ.
”Mă gândeam apropo de ce nu ar intra Dinamo în play-off. Mă gândeam cum am putea ajunge în situația asta. Corect, alte echipe își depun candidatura, dar trebuie să vedem și maniera, dacă ar fi să ratăm play-off-ul, în care se întâmplă asta.
În momentul ăsta, la cum merg lucrurile și cum suntem noi setați, nu văd să ratăm. Dacă nu reușim, înseamnă că toți nu am reușit să facem asta. Am spus de atâtea ori, conceptul nostru este să avem un antrenor care să-și pună amprenta pe un stil de joc, pe ce vrem să creăm.
În zona în care suntem, colaborăm și gândim viitorul lui Dinamo, nu există posibilitatea să ne despărțim. Așa, nu știu, nimeni nu are nimic garantat. Contract mai are încă trei ani”, a spus Andrei Nicolescu la Digisport.