AcasăStiri DinamoPleacă Dinamo definitiv de pe „Arcul de Triumf”? „Există o limită”

Pleacă Dinamo definitiv de pe „Arcul de Triumf”? „Există o limită”

În sezonul trecut, Dinamo a evoluat pe stadionul „Arcul de Triumf” în sezonul regulat, cu doar două excepții.

În acest sezon, se pare că lucrurile vor sta diferit. Arena Națională a devenit prima opțiune și, mai mult decât atât, micuța arenă de lângă Mănăstirea Cașin ridică și alte probleme, legate în special de costuri. Conform Fanatik, este vorba despre o potențială schimbare a tarifului pentru închirierea stadionului. Andrei Nicolescu a confirmat că există o astfel de notificare și că vor avea loc negocieri:

„Este o discuție, preferăm să avem niște întâlniri, să vedem cum putem regla. Săptămâna aceasta vom face sper niște întâlniri preliminare, să vedem care sunt soluțiile. Există o notificare din partea CSN Arcul de Triumf cu privire la această situație. Există un contract care a fost până la meciul cu Botoșani în vigoare, vedem ce soluții putem găsi.

Depinde foarte mult și de tarife, există o limită de tarif care face pentru noi Arcul foarte interesant și după aceea datorită limitării de locuri trebuie să avem grijă sau să vedem și alte opțiuni.

Încercăm să îi obișnuim pe jucători cu stadioane mai mari și cu mai mulți spectatori. Am câștigat pe Arena Națională, se vorbea că ne aduce ghinion. Am scăpat de problema asta. Gazonul este extraordinar pe Arena Națională și cumva ajută modul nostru de exprimare. Suntem o echipă căreia îi place să aibă posesia. Vom vedea care e cea mai bună soluție pentru noi.

Depinde foarte mult și de tarife, există o limită de tarif care face pentru noi Arcul foarte interesant și după aceea datorită limitării de locuri trebuie să avem grijă sau să vedem și alte opțiuni. Prin comunicare se pot găsi soluții. Da, cu siguranță și Arena este o soluție foarte bună”,a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA. 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare