Oțelul și Dinamo se întâlnesc astăzi în etapa a treia din Superligă, într-unul dintre cele mai așteptate dueluri ale rundei.
Ambele formații caută primul succes din acest sezon. Oțelul nu are obiective îndrăznețe – nu vizează calificarea în play-off –, în timp ce la Dinamo pretențiile sunt mult mai mari. Victoria este obligatorie, mai ales în contextul în care la orizont se profilează derby-ul cu FCSB.
Aseară a venit și vestea care a întristat mulți suporteri: Marius Ștefănescu va merge la U Cluj. Dinamo a ratat transferul, iar fanii trebuie să digere această dezamăgire. Totuși, echipa privește înainte – obiectivul este clar: victorie la Galați și urcare în clasament. Se anunță o atmosferă bună, cu un stadion aproape plin la ora meciului.
Istoricul confruntărilor directe:
-
Cele două echipe s-au întâlnit de 59 de ori în principala competiție internă:
-
36 de victorii Dinamo
-
15 victorii Oțelul
-
8 remize
-
-
Palmares la Galați:
-
30 de meciuri
-
11 victorii Oțelul
-
7 remize
-
12 victorii Dinamo
-
-
Cea mai mare diferență de scor: Dinamo – Oțelul 6-1 (7 octombrie 2007)
-
Doar două remize albe în istorie, ambele la Galați (ultima: 13 septembrie 2003)
-
Ultimul duel direct în campionat: 4 februarie 2025 – Dinamo 1-0 Oțelul (gol Astrit Selmani, penalty în minutul 90+8)
Cum ar putea arăta primul 11!
Zeljko Kopic nu este deloc liniștit înaintea acestui meci. Nu neapărat absența lui Stoinov îl preocupă – fundașul ar putea reveni după derby-ul cu FCSB –, ci situația lui Perica. Din păcate, atacantul croat este în continuare indisponibil, iar revenirea lui în echipă nu pare deloc iminentă.
Veștile bune vin dinspre Cristi Mihai, revenit în lot, însă e greu de crezut că va începe titular. Așadar, este foarte posibil să vedem același 11 ca în etapa trecută:
-
Portar: Roșca
-
Fundași: Sivis – Boateng – Mărginean – Opruț
-
Mijlocași: Gnahoré – Kyriakou – Cîrjan
-
Atac: Musi – Armstrong – Karamoko (vârf)
Nu va fi un meci simplu. Jocul nostru încă nu arată cum ne-am fi dorit, pare că lipsește acel „ceva” care să facă diferența. Dar cu atitudine, concentrare și spirit, putem trece peste acest moment mai delicat și obține prima victorie a sezonului!
ZELJKO KOPIC: ,,E în fața noastră un meci dificil, împotriva unui adversar complicat. E mereu greu să joci la Galați. I-am analizat, au o echipă bună, au încheiat sezonul trecut într-o notă pozitivă, cu prezență în play-off.
Din păcate, avem din nou probleme. Perica nu este încă apt de joc. În rest, toți ceilalți jucători sunt într-o formă bună. Am analizat meciul nostru precedent și, zi de zi, săptămână de săptămână, încercăm să ne îmbunătățim. Încă nu suntem la nivelul pe care mi-l doresc pentru această echipă. Nu suntem suficient de conectați.
Înțelegem cu toții că avem mulți jucători noi, inclusiv în primul 11, dar facem tot posibilul să ne legăm cât mai repede și să ne ridicăm jocul la un nivel mai bun.
Sperăm că vom reuși. Am muncit pentru asta. În cele două meciuri anterioare am avut momente bune, dar și perioade în care nu am arătat bine. Asta este ceea ce trebuie să îmbunătățim, iar apoi ne putem aștepta și la rezultate mai bune.
Nu sunt mulțumit. Așteptările mele, ale noastre, sunt mai mari decât ceea ce am arătat până acum. Trebuie să înțelegem de ce s-a întâmplat asta. Putem discuta despre momentul în care au venit jucătorii, cât timp avem nevoie pentru adaptare, pentru a implementa stilul nostru de joc. Este clar că avem nevoie de timp, dar în același timp ne dorim mai mult.
E greu de spus, dar în ambele meciuri am văzut lucruri foarte bune, dar și greșeli. Nu am fost suficient de buni în posesie, mai ales în ultimele 15-20 de minute cu Botoșani, când am oferit tranziții ușoare adversarului. Am văzut deja aceste lucruri, lucrăm la ele și sper ca mâine să fim mai buni.
Nu, nu privesc lucrurile așa. Știți că stilul meu este să iau totul zi cu zi, antrenament cu antrenament, meci cu meci. Asta e tot ce contează acum – următorul joc.”, a transmis antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic.
SuperLiga – Sezon Regular
Etapa a 3-a
ACS Suporter Club Oțelul Galați – SC Dinamo 1948 SA
📅 Data: 27 iulie 2025
🕤 Ora: 21:30
🏟️ Stadion: Oțelul (Galați)
Brigada de arbitri:
-
Arbitru central: Kovacs Szabolcs (Carei – Satu Mare)
-
Arbitru asistent 1: Neacșu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeș)
-
Arbitru asistent 2: Corb Ioan Alexandru (Satu Mare – Satu Mare)
-
Arbitru VAR: Porumbel Valentin (Oltenița – Călărași)
-
Arbitru AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui – Vaslui)
-
Rezervă 1: Moldoveanu Cristian (Sfântu Gheorghe – Covasna)
-
Rezervă 2: –
Observator arbitri: Vidan Adrian (București – București)