Aventura lui Marius Şumudică pe banca tehnică a Astrei se va încheia în vara lui 2017, indiferent de rezultatele obţinute în a doua parte a sezonului, iar antrenorul care a cucerit primul titlu din istoria clubului giurgiuvean recunoaşte că ar fi tentat să meargă la Dinamo.
Şumudică spune că e tentat de Dinamo şi nu ar spune nu dacă ar avea ocazia să-i antreneze pe „câini”: „Dinamo are antrenor acum, e nea Ando. Eu sper să facă rezutate, să rămână în continuare.
Dacă nu va rămâne, recunosc că e un club care atrage. Eu l-am respectat mereu, mi-a fost antrenor, în primul rând. Este un om care a făcut performanţă, a antrenat şi Rapidul, a antrenat şi Dinamo, mereu s-a descurcat bine. Mai ales când bate Steaua. Pentru mine, orice antrenor care câştigă împotriva Stelei nu poate să-mi aducă decât bucurii”, a spus fostul atacant al Rapidului, la Dolce Sport.



