Start modest pentru Dinamo și primele semne de neliniște în tribune
Dinamo a început noul sezon cu frâna de mână trasă – două remize în primele două etape și deja se simte tensiunea în rândul suporterilor, care nu sunt deloc mulțumiți de cum arată echipa la debutul acestei ediții de campionat.
Totuși, sezonul e lung – mai sunt 28 de etape și deja s-au format două tabere în jurul echipei. Pe de o parte, cei care spun „e doar începutul, mai e timp, se mai reglează lucrurile”, iar pe de altă parte, cei convinși că e doar preambulul unui sezon sub așteptări, că Dinamo e, de fapt, mai slabă decât în campania trecută.
Așteptările din vară
În momentul în care a fost tras la sorți calendarul, majoritatea suporterilor aveau pretenții clare: 7 puncte în primele trei etape. Era un început considerat accesibil – o deplasare la Miercurea Ciuc, o nou-promovată care tocmai a încasat 6 goluri în etapa a doua, și un duel acasă cu Botoșani, echipă de mijlocul clasamentului de ani buni. Acum, suntem sub obiectiv, iar presiunea se mută pe următorul meci, unde nu mai e loc de pași greșiți – trebuie luate toate punctele puse în joc.
Schimbările din echipă se simt în joc
E clar că Dinamo a trecut printr-o reconstrucție în această vară și acest lucru se vede pe teren. În ofensivă, am avut aseară un trio complet nou față de finalul sezonului trecut – dacă încheiam cu Perica, Pop și Milanov, acum i-am avut pe Danny, Karamoko și Musi. Automat, relațiile de joc lipsesc, colegii încă se adaptează unii la alții. La mijloc, Kyriakou încearcă să-și găsească locul, dar vine cu un profil diferit față de Olsen, ceea ce schimbă dinamica.
Momentan, trei dintre oamenii care pe hârtie ar trebui să fie printre cei mai importanți – Perica, Mihai și Stoinov – au jucat împreună doar 10 minute. Clar, mai sunt piese de integrat în angrenaj.
Un joc încă fără strălucire
Fără să intrăm prea adânc în analiza tactică – pentru asta sunt alții mai pricepuți –, e evident că ne-am creat greu ocazii. Pe atacuri poziționale am fost blocați fără mari eforturi, iar lipsa omogenității se simte. Dinamo nu arată bine acum, dar partea bună e că direcția nu poate fi decât în sus. Jocul poate (și trebuie!) să crească.
Campania de transferuri e departe de a fi gata
Dinamo încă lucrează la lot. E un șantier în plină desfășurare și se vede. Sunt încă zone unde lipsesc soluții și clubul pare că merge pe varianta: „mai bine aducem calitate decât să completăm doar de dragul numerelor.” Pe termen lung, poate fi o strategie inspirată.
Comparativ cu sezonul trecut, așteptările s-au schimbat
Anul trecut, Dinamo era comparată cu echipele de coada clasamentului, cu sezoanele de supraviețuire, iar orice reușită părea un bonus. A fost prima dată, după opt ani, când am prins play-off-ul – și a fost perceput ca un miracol.
Acum, însă, comparația se face cu acel sezon bun. Stacheta a fost ridicată. Suporterii au gustat din speranță și au alte pretenții. Dacă ești sub acel nivel, se va simți. Și e normal.
Unde mă situez eu?
Nu sunt alarmat. E iulie, mai sunt 28 de etape, 28 de meciuri în care Dinamo poate arăta ce poate. Nu poți trage concluzii ferme după două partide. Dar nu pot spune nici că sunt mulțumit. Așteptam un început mai solid, mai coerent. Văd însă potențial de mai bine în această echipă.
Ce știu sigur? Nu avem nicio șansă dacă ne întoarcem noi, suporterii, împotriva echipei. Și nici dacă, în vestiar, nu se construiește din nou acel grup unit care ne-a dus anul trecut unde nu credea nimeni că ajungem. Asta e singura noastră șansă.
