Meciul cu Motor Lublin, disputat sâmbătă, a reprezentat prima ocazie pentru fanii dinamoviști de a-l vedea la lucru pe Cristi Mihai, noul mijlocaș central transferat de la UTA Arad.
Un debut promițător pentru mijlocașul eligibil U21, care ar putea prinde un loc de titular încă din prima etapă. Aflat în cantonamentul de la Kielce, Cristi Mihai a stat de vorbă cu noi, în exclusivitate:
„Este un cantonament foarte greu. Eu, cel puțin, n-am mai prins de mult o perioadă atât de solicitantă. M-am acomodat destul de bine, dar fac eforturi să mă adaptez din ce în ce mai bine. Îmi place aici, pentru că se lucrează foarte bine și intens, iar asta mă ajută să-mi îmbunătățesc atât calitățile tehnice, cât și cele fizice.”, a declarat Cristi Mihai pentru Radio Dinamo1948.
„Cred că cel mai greu lucru pentru un fotbalist este perioada de cantonament. Dar asta ne ajută, pentru că ne pregătim 100%, avem tonus și vrem ca la startul campionatului să începem cu o victorie și să o ținem tot așa. Anul acesta trebuie să facem un sezon foarte bun.”
Despre trecerea de la juniori la seniori: „A fost o trecere dificilă. După ce am terminat junioratul, am fost împrumutat în Liga a III-a și am jucat acolo un an. A fost greu la început, pentru că nu cunoșteam ritmul și nivelul de acolo. E o vorbă – ‘n-ai mamă, n-ai tată’. Nu contează că ești junior sau senior, intră tare în tine. Dar lucrurile astea m-au călit și m-au ajutat să fac pasul către Liga 1.”
Despre relația cu Mircea Rednic: „Păstrez legătura cu domnul Mircea. Am mai spus într-un interviu, dacă nu era dânsul, eu nu eram aici. Chiar m-a ajutat foarte mult, mi-a dat încredere când alții nu credeau în mine. Asta m-a motivat să le demonstrez că pot mai mult și că merit să ajung la un nivel cât mai înalt.
Despre experiența la Euro U21: „A fost o experiență foarte frumoasă, chiar dacă nu a fost cel mai reușit turneu din punct de vedere al rezultatelor. Mi-aș dori să mai trăiesc momentele astea și la echipa națională mare. Sunt ocazii unice și sper, Doamne-ajută, să mai ajung la un turneu final și să joc meci de meci.”
Despre Kopic și încrederea acordată tinerilor: „Mie îmi place foarte mult aici, pentru că se pune bază pe tineri. Mister ne acordă foarte multă încredere și ne ajută cu multe sfaturi. La fiecare antrenament vrea să vadă ceva în plus de la noi, să creștem în fiecare zi.”
„Nu aș vrea să spun cine e mai exigent dintre Mircea Rednic și Zeljko Kopic, să nu se supere nimeni. Amândoi sunt la fel. Sunt norocos că am lucrat cu doi dintre cei mai buni antrenori din fotbalul românesc.”
Despre programul din debutul sezonului: „Este un start destul de greu. Începem cu o deplasare la Csikszereda, iar echipele nou-promovate vor mereu să demonstreze. Va fi un meci foarte greu, dar suntem aici să ne pregătim 100%, fizic și tactic, pentru a lua cele trei puncte.”
„Presiune este tot timpul, dar asta mă motivează. Dacă nu ai concurență pe post, rămâi la același nivel. Când ai colegi cu calitate, automat și calitatea ta crește. Cel mai mult îmi place să joc ca număr 6, mijlocaș defensiv. Acolo m-am obișnuit și la UTA. Nu eram un jucător ofensiv, eram acel pion care rupe jocul, recuperează mingi și pasează colegilor.’ Personal, îmi doresc să mă adaptez cât mai bine la Dinamo, să joc meci de meci și să devin un jucător important la acest club minunat. Ca echipă, vrem să ne clasăm în primele trei.”, a declarat Cristi Mihai.