AcasăEditorialStarea vremii în curtea Dinamo... între norii plecărilor și razele reconstrucției.

Starea vremii în curtea Dinamo… între norii plecărilor și razele reconstrucției.

E vara speranțelor. Va fi și toamna confirmărilor?

După o pauză scurtă ca un oftat în mijlocul unei curse, Dinamo s-a reunit. Nici nu s-au uscat bine urmele crampoanelor de pe gazonul sezonului trecut, că antrenorul Kopic a strigat iar adunarea. Câțiva băieți au răspuns prezent, alții au plecat în liniște, iar alții, cei care vor veni, încă se lasă așteptați. E început de vară în curtea lui Dinamo, dar calendarul nu păcălește. Peste doar câteva săptămâni vine toamna. O toamnă care va arăta dacă recolta din acest mercato e una roditoare sau doar o altă promisiune năpădită de buruieni.

Vacanța a fost scurtă, dar listele sunt lungi. Jucătorii abia dacă au apucat să-și lepede hainele de plajă, că au și revenit pe teren. Se simte aerul încărcat de oboseala acumulată după un sezon în care unii au bifat chiar și 40 de meciuri. E un detaliu care nu trebuie ignorat… Dinamo a fost, în multe momente, o echipă de sacrificiu, dar una care n-a renunțat. Iar asta spune multe despre fibra grupului.

Din păcate, fibra nu ține loc de coloană vertebrală. Iar aceasta a fost slăbită în această pauză: Selmani, Politic și Homawoo – trei dintre jucătorii de bază, au plecat. O pierdere grea, nu doar numerică, ci de personalitate. Costin și Adnan completează lista plecărilor, iar situațiile lui Milanov și Hakim rămân în suspensie, ca o ploaie care stă să cadă, dar se lasă așteptată.

Sezonul ce urmează se dorește a fi unul de reconstrucție, dar cu repere din sezonul trecut. Vara trecută a adus o campanie de transferuri cum Dinamo nu mai văzuse de ani buni. Nu toți au confirmat, dar câțiva – Cîrjan, Boateng, Roșca, Sivis, Olsen, Opruț – au devenit rapid puncte fixe în angrenajul echipei. A fost, poate, semnul că, în sfârșit, s-a început construirea unei identități clare. Acum, provocarea e dublă: să înlocuiești ce ai pierdut și să aduci un plus care să urce echipa pe podium.

Kopic e lucid și direct… mai e mult până la un lot complet, iar cantonamentul din Polonia ar putea aduce clarificările. Dar și aici, e nevoie de ceva mai mult decât planuri bine puse pe hârtie. E nevoie de viziune și curaj. De jucători care să ajute acum, nu doar în viitor. Pentru că suporterul dinamovist, trecut prin foc, insolvențe și rușini, mai are răbdare, dar nu infinită.

Poate cel mai interesant moment al acestui început de sezon este transferul lui Alexandru Muși, în contextul plecării lui Politic la FCSB. O mutare care nu are cum să nu fie citită în cheia marii rivalități. Când FCSB îți ia un titular și tu aduci un fost jucător de la ei, înseamnă că trăim niște vremuri cu simboluri inversate. Dar Muși nu a venit cu gândul la trecut. A spus-o clar: „Aleg Dinamo cu inima deschisă.” A venit să joace, nu ca să facă figurație, iar dacă îl țin nervii și talentul, are toate șansele să devină mai mult decât o compensație de moment. La FCSB n-a primit încredere. La Dinamo, va primi exact ce-i lipsea acolo… un public care urlă din suflet când simte că ești al lor, nu doar al unui contract. Și aici, e tot diferența dintre cele două cluburi: unul are bani, celălalt are dragoste. Iar uneori, dragostea bate banii, cel puțin până în play-off.

Dinamo adoptă o politică a investițiilor în tineri, dar de aici se naște o întrebare: va crește și valoarea, nu doar entuziasmul? Nu-i nimic rău în a scădea media de vârstă, dar asta trebuie dublată de o altă întrebare: a crescut și calitatea? Pe hârtie, lucrurile arată promițător. Dinamo are tineri talentați, dar n-are voie să le pună tot greul în cârcă. Un club care vrea în Europa nu poate merge doar cu băieți de 20 de ani, oricât de entuziaști ar fi.

Kopic pare conștient de asta. „Minim, trebuie să fim în top 6.” Nu sună ca o aroganță, ci ca o evaluare sinceră. Știe ce are, știe ce-i lipsește. E genul de antrenor care preferă să construiască pas cu pas, nu să vândă sloganuri ieftine. Și e genul de profesionist de care Dinamo are nevoie disperată în această etapă.

În fotbalul modern, diferența se face și în afara terenului. Dinamo a înțeles asta și a început să repare acolo unde, ani la rând, a ignorat cu obstinație… în zona oamenilor de sprijin, în spatele cortinei. Pe lângă jucători, Dinamo a mai adus oameni și în staff-ul tehnic. Fran Xavier, un preparator fizic cu experiență în Spania, Mihai Năbădan, un antrenor cu portarii cu CV solid și Ștefan Căliman, omul care lucrează la dezvoltarea individuală. Semn că se pune tot mai mult accent pe detalii.

Ca o notă personală, îmi doresc de la departamentul de scouting viziune, discreție și fler. Pentru că astea i-au lipsit până acum unui club care, prea des, a ales jucători cu CV și nu cu potențial real. Dacă acest departament va funcționa la capacitate înaltă, atunci Dinamo va înceta să mai joace ruleta rusească în fiecare mercato. Nu mai e timp de improvizații. Nu mai e loc de „lasă că mere și așa”. E cât se poate de limpede: clubul vrea să iasă din cercul vicios al supraviețuirii și să înceapă, în sfârșit, drumul spre performanță pe baze reale. Nu pe vise…

Suporterii dinamoviști, sutele de mii care tresar la fiecare zvon de transfer, știu să fie răbdători. Dar timpul fotbalului e nemilos. Cantonamentul bate la ușă, iar lotul încă nu e gata. Cantonamentul din Polonia va fi esențial… o perioadă de clarificare, de consolidare, dar și de verdict: cine e pregătit să lupte pentru Dinamo și cine e doar în trecere.

În același timp, presiunea rezultatelor nu va ierta. Nimeni nu-și mai permite un început șovăitor, așa cum a fost cel de anul trecut. Miza este clară: play-off-ul, o țintă care părea fantezie acum un an, dar care astăzi e minimum acceptabil. Pentru că Dinamo nu mai e în comă, dar nici sănătoasă complet nu este. Are puls, are glas în tribune, dar încă îi tremură picioarele când intră în careu.

Dacă e să ne uităm în curtea celorlalte echipe, observăm un lucru clar: aproape toate au început să-și contureze loturile. Dinamo încă își caută reperele. Nu e rău, dar nici liniștitor nu e. Trebuie accelerate deciziile. Cine vine, cine pleacă, cine rămâne – toate aceste răspunsuri trebuie să fie date, și repede.

În tot acest peisaj, Dinamo pare un tren în gară, cu locomotiva pornită, dar cu vagoanele încă necuplate. Dacă nu se mișcă repede, riscă să piardă startul. Iar în fotbal, cine rămâne în gară, rareori mai recuperează timpul pierdut.

Privind spre viitor, nu avem cum să nu ne punem întrebarea: ce fel de Dinamo vrem să vedem? Poate cea mai grea întrebare. Pentru că ea nu ține doar de transferuri sau rezultate. Ține de identitate. Ce vrea să fie Dinamo în sezonul 2025-2026? O echipă care trage la locurile 5-6 și se bucură de o eventuală Cupă? Sau o formație care, pe termen mediu, visează cu adevărat la titlu? Răspunsul nu poate veni decât din fapte. Din strategii aplicate cu consecvență. Din renunțarea la heirupism și din acceptarea unui adevăr simplu: performanța cere timp, bani și profesionalism. Din fericire, măcar două dintre acestea par deja prezente.

Dincolo de toate, însă, rămâne speranța. Acea speranță specifică doar suporterului dinamovist: încăpățânată, nerealistă uneori, dar neclintită. Pentru că Dinamo, dincolo de o echipă, e o stare de spirit, o formă de rezistență, o promisiune pe care ne-o facem nouă înșine că „încă nu s-a terminat”.

Pe final, lansez câteva întrebări care rămân, deocamdată, suspendate în aerul fierbinte al verii:

Va fi Dinamo o echipă care continuă să supraviețuiască din talent și voință, sau va deveni, în sfârșit, un club care construiește, domină și renaște?

Va reuși conducerea să aducă piesele lipsă la timp?

Va găsi Kopic echilibrul între tinerețe și experiență?

Vor mai avea suporterii răbdare dacă rezultatele vor întârzia?

Toate aceste întrebări rămân deschise. Dar cel mai important este că, pentru prima oară după mult timp, merită să le punem. Pentru că Dinamo, în sfârșit, începe să trăiască. Iar asta, într-un fotbal în care atâția se sting în tăcere, e deja victorie.

Forza Dinamo! Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât! 🤍♥️

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare