AcasăEditorialFRF a ales prost!

FRF a ales prost!

Echipa națională de tineret a României se pregătește pentru campionatul european, noi dinamoviștii probabil vom ignora acest turneu final și asta din cauza deciziei halucinante luate de antrenorul Daniel Pancu.

După renunțarea la Roșca — o decizie care, deși discutabilă, poate fi argumentată — selecționerul echipei naționale de tineret  lovește din nou, alegând să îl lase acasă, înaintea turneului final, pe jucătorul cu cea mai spectaculoasă ascensiune din sezonul recent încheiat.

Cătălin Cîrjan, titular de bază la Dinamo, s-a remarcat ca unul dintre cei mai valoroși jucători Under din Superligă, cu evoluții constante și apreciate. Mijlocașul a fost desemnat jucătorul cu cea mai importantă creștere în sezonul trecut, iar absența sa din lot ridică semne serioase de întrebare.

Poate gresesc, dar il percep pe  fostul jucator Daniel Pancu, un baiat cu talent dar care nu si-a atins potentialul datorita modului cu care a tratat fotbalul. Prieten mai degraba cu viata extrasportiva decat cu rigorile unei vieti de fotbalist, omul acesta care in urma cu cativa  ani de zile avea o repriza pugilistica cu Gabi Tamas, a fost numit selectioner la reprezentativa U21.

Conform presei, Daniel Pancu și Gabriel Tamaș au fost implicați într-un incident într-un local din București. După o noapte de petrecere, Tamaș – aflat într-o stare evident alterată – l-a lovit cu cotul în față pe Pancu, provocându-i sângerări și un ochi vânăt. În încercarea de a detensiona situația, Pancu a glumit pe seama incidentului, spunând că a fost, poate, o demonstrație stângace de săritură la cap în stil Premier League.

Dar când vorbim despre un om care, la finalul unor meciuri decisive de calificare, a făcut circ încercând să sară la bătaie la arbitri, nu mai putem vorbi nici despre pedagogie, nici despre echilibru psihologic. Nici discernământul nu mai intră în discuție.

Acelasi „profesor” Pancu a socat o tara intreaga in 2022 cand a vorbit despre viziunea lui asupra femeilor.

Vorbind despre experiența sa ca jucător la Terek Groznîi în Cecenia, Pancu a afirmat: „Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață!”

Acest gen de antrenor nu cred ca   va reuși să creeze o legătură autentică cu un tânăr care privește viața și fotbalul cu responsabilitate și ambiție, așa cum o face Cătălin Cîrjan. Sunt două universuri paralele: de-o parte, un jucător care muncește constant, cu disciplină și seriozitate, pentru a-și construi o carieră solidă. De cealaltă parte, un antrenor care, din păcate, nu a ajuns niciodată la un nivel important în cariera sa – nu din lipsă de calități, ci din cauza caracterului instabil și a comportamentului.

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare