AcasăEditorialDe la vis la realitate!

De la vis la realitate!

În viață mereu avem vise, dorințe, scopuri. Pe unele le atingem, la altele renunțăm pe parcurs, pentru că ne dăm seama că sunt imposibil de atins. La altele renunțăm pentru că, în procesul nostru de formare, intervin lucruri noi și constatăm că ceea ce ne doream inițial nu este ideal.
Ne dorim cu toții un MARE DINAMO — atât noi, cât și cei care conduc acest club. Însă cât de repede vom ajunge în acel punct și cum vom transforma acest vis în realitate sunt întrebări care necesită o doză consistentă de realism pentru a putea primi un răspuns cât de cât apropiat de adevăr.

„Cine nu știe încotro merge, nu ajunge nicăieri.”

Punct de plecare!

Suntem la startul unui nou sezon. Va fi o nouă călătorie de un an și, ca în orice călătorie, trebuie să știm de unde facem primul pas. Din punct de vedere sportiv, în acest moment Dinamo pleacă de pe locul 6 al Superligii. La acest punct de plecare cred că ar fi bine să ne raportăm în sezonul următor, atunci când vom analiza parcursul echipei.

Realismul – ingredientul esențial în orice proiecție. Fără el, visele rămân doar iluzii, iar planurile nu prind contur.

„Realismul nu este o piedică în calea visului, ci o provocare necesară pentru a-l transforma în realitate.”

Suntem cu toții conștienți că, pentru a avea un sezon de creștere, este nevoie de un lot mai puternic, care să îi ofere lui Kopic mai multe soluții pentru campania ce urmează. De asemenea, știm că avem nevoie de jucători valoroși, capabili să ridice nivelul echipei.

Este însă momentul să acceptăm că acest obiectiv nu va fi ușor de atins, din motive pe care le voi expune în cele ce urmează.

Ne dorim să aducem întăriri cât mai repede, ideal încă din primul stagiu de pregătire, astfel încât Kopic să aibă timpul necesar pentru a integra noile piese în mecanismul existent.

Aici intervine prima piedică: majoritatea campionatelor sunt în vacanță, jucătorii au contracte valabile până pe 30 iunie, iar în acest moment agenții lor tatonează piața în speranța de a obține cele mai bune oferte pentru cei pe care îi reprezintă. Discuțiile din această perioadă pornesc de la pretenții foarte mari, maximum din ceea ce jucătorii speră să obțină ca ofertă ideală.

Din acest motiv, cred că, realist vorbind, în această primă parte a perioadei de transferuri vom aduce jucători care au nevoie de Dinamo în CV-ul lor — fie foarte tineri, fie cei care au avut un sezon precedent dificil — și nu jucători care să aibă un impact rapid și major asupra echipei.

Ne dorim să aducem jucători consacrați înaintea contracandidatelor în lupta pentru un loc in top-ul Superligii.

Aici intervine o altă provocare, legată de bugetul echipei. Dinamo dispune, conform estimărilor noastre, de un buget comparabil cu cel al formațiilor clasate pe locurile 5–7 din Superligă, însă diferența față de primele patru cluburi – FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova – este considerabilă.

În aceste condiții, este foarte dificil să concurăm direct cu aceste echipe pe piața transferurilor, pentru că orice licitație în care am intra alături de ele riscă să fie pierdută din start.

Cum putem compensa aceste minusuri?

Cred că, la fel ca în vara trecută, exigența lui Kopic și relația foarte bună dintre cei trei factori de decizie în privința strategiei sportive — Kopic, Andrei și Cosmin — pot compensa parțial dezavantajele cu care pornim la drum în raport cu obiectivele pe care ni le-am propus.

Pentru un Dinamo mai puternic, avem nevoie de inspirație, muncă susținută și coerență în fiecare pas. Atât în teren, cât și în afara lui.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare