AcasăEditorialFără dubii: Kopic a vorbit despre rămânerea la Dinamo!

Fără dubii: Kopic a vorbit despre rămânerea la Dinamo!

Recent, au apărut tot felul de discuții legate de faptul că Zeljko Kopic nu își va încheia contractul la Dinamo.

Antrenorul „câinilor” a răspuns acestor speculații în cadrul conferinței de presă de astăzi, explicând că este concentrat exclusiv pe Dinamo și pe implicarea în proiectul de dezvoltare a clubului, cu obiectivul ca, anul viitor, să ne luptăm pentru un loc de cupă europeană.

,,Pentru mine, în momentul de față, singura problemă reală este legată de insolvență. Când am analizat situația clubului, m-am analizat și pe mine. Bineînțeles că pot face lucrurile mai bine – oricine poate. Dar primul obiectiv a fost menținerea în Superligă. Acum, faptul că am ajuns în play-off, e peste așteptări. Președintele Nicolescu a spus deja: obiectivul pentru sezonul viitor este TOP 5, poate chiar o calificare europeană. Asta îmi doresc și eu.

Sunt foarte mulțumit de staff, de comunicarea pe care o avem despre jucători, transferuri, tot. La Săftica încercăm să îmbunătățim condițiile. Despre suporteri nu are rost să vorbim – sunt fantastici. În multe aspecte, clubul se dezvoltă. Doar această problemă juridică rămâne în aer și poate afecta proiectul. Dar toți ne gândim la următorii doi-trei ani, unde trebuie să fie Dinamo. Accidentările le putem gestiona. Dar ieșirea din insolvență e esențială.

Pentru mine e clar. Motivația contează. Unii jucători – precum Selmani sau alții care nu au semnat încă – se gândesc să ajungă la un nivel mai mare. Alții poate nu vor veni dacă nu putem juca în cupele europene. Dar pentru mine, tot ce contează este să mergem pas cu pas, meci cu meci, an de an, și să construim un Dinamo mai bun. Indiferent ce se întâmplă cu procesul de insolvență, eu am contract și vreau să continui să dezvolt clubul și echipa.

Despre o posibilă ofertă: ,,Nu mă gândesc la asta. În fotbal, orice e posibil, dar eu nu sunt genul care spune un lucru și face altceva. De când am venit, totul pentru mine a fost despre Dinamo.”

,,Da, pentru mine fiecare meci este pentru a câștiga. În sezonul regulat am pierdut doar cinci meciuri. În play-off am pierdut două. Dar doar de unul am fost dezamăgit – primul din play-off, pentru că l-am pregătit într-un fel și performanța a fost cu totul alta. Toate celelalte meciuri au fost bune. Am fost aproape să scoatem puncte sau chiar să câștigăm. Nu pregătim niciodată un meci ca să obținem doar un egal.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare