Dinamo și Hermannstadt se întâlnesc în această seară pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, în ultimul meci pe teren propriu din sezonul regular pentru echipa noastră.
Dinamo este deja sigură de prezența în play-off, un deznodământ aflat încă de vineri seară, după remiza dintre Sepsi și CFR Cluj. Astfel, duelul din această seară nu mai are miza locului în Top 6, însă rămâne extrem de important din alte motive, la fel de relevante pentru echipa noastră.
Șapte victorii, cinci remize și doar două înfrângeri au înregistrat dinamoviștii pe teren propriu în actuala ediție de campionat.
Dinamo are nevoie să reintre în formă, după o perioadă mai puțin reușită, cu doar un punct obținut în ultimele trei partide de campionat. Problemele echipei nu s-au limitat doar la ofensivă – am încasat câte două goluri în fiecare din ultimele două meciuri, semn că există destule aspecte de reglat înainte de startul play-off-ului. În plus, avem parte de un adversar redutabil, capabil să ne pună serios la încercare.
Hermannstadt este una dintre cele mai în formă echipe din partea secundă a sezonului, o formație care a sperat chiar la calificarea în play-off, deși după victoria noastră din tur, de la Sibiu, părea mai degrabă o candidată la retrogradare. Sub comanda lui Măldărășanu, sibienii și-au revenit spectaculos și acum sunt într-o poziție destul de liniștită în clasament.
Pe 5 februarie 2025, CFR Cluj – FC Hermannstadt 1-0 a fost singura înfrângere suferită de sibieni în precedentele 12 partide din Superligă. În rest, au bifat șapte victorii și patru remize, o serie impresionantă.
11 goluri și cinci pase decisive a reușit Astrit Selmani în acest sezon, fiind jucătorul din lotul dinamoviștilor cu cele mai multe contribuții ofensive.
De opt ori a înscris Ianis Stoica în actualul campionat, iar în dreptul tânărului jucător sibian apar și trei pase decisive.
CUM AR PUTEA ARĂTA PRIMUL 11
Zeljko Kopic a oferit ieri, în conferința de presă, o informație complet neașteptată – și sincer, nici nu mă așteptam să fie făcută publică – și anume că Selmani și Josue nu vor prelungi contractele cu Dinamo și traversează ultimele luni în tricoul alb-roșu. Pe termen scurt, nu cred că această situație va afecta echipa, însă pe parcurs e posibil ca antrenorul să ia anumite decizii, dacă va simți că cei doi nu mai dau randamentul așteptat.
Dinamo vine după o înfrângere cu FCSB pe Arena Națională, dar cu o primă repriză foarte bună, în care ne-am creat ocazii, ceea ce s-ar putea să-l determine pe Kopic să păstreze aceeași formulă de start. În defensivă, nu cred că vom vedea modificări, deși Roșca a arătat o oarecare nesiguranță în ultima vreme.
Totuși, nu cred că se pune încă problema schimbării lui. Nici înlocuirea lui Sivis nu pare o opțiune reală momentan, așa că cel mai probabil vom merge pe aceeași linie defensivă: Sivis-Boateng-Homawoo-Opruț. La mijloc, Gnahoré, Cîrjan și probabil Milanov, desi si Mărginean poate juca, in locul lui Olsen suspendat, iar în atac mă aștept să îi vedem pe Selmani în bandă, Perica vârf împins și Politic în stânga. Deocamdată, niciunul dintre jucătorii intrați recent de pe bancă nu a reușit să arate că merită să fie titular în această etapă.
Dinamo are nevoie de victorie. Putem urca în clasament peste Rapid, dar mai important, putem reduce diferența de puncte față de primele locuri, ceea ce la înjumătățire ne-ar aduce mult mai aproape de zona podiumului.
Nu va fi deloc ușor – Hermannstadt este în formă, joacă un fotbal solid în ultima perioadă și va trebui să ridicăm serios nivelul jocului dacă ne dorim cele trei puncte puse în joc.
KOPIC INAINTE DE MECIUL CU HERMANNSTADT!
,,Suntem mulțumiți. Obiectivul nostru pentru acest sezon… nu am avut o presiune clară de a ajunge în play-off, dar noi înșine ne-am pus această așteptare în fața noastră. Și e frumos să fim acolo. Cred că este grozav pentru Dinamo, după șapte, opt ani, să fie din nou în play-off. Și cred că este important și pentru campionat, pentru fotbalul românesc, să avem un Dinamo puternic. Când te uiți la echipele care sunt în play-off, cred că va fi un play-off foarte interesant.
Pentru mine, cel mai important este să înțelegem cât de greu a fost drumul până aici. Majoritatea echipelor sezonul trecut și-au încheiat meciurile de campionat, în timp ce noi am avut acel baraj cu Csikszereda și am simțit acea presiune până în ultima secundă. Acum, după primul meci al acestui an, am atins un obiectiv important pentru club. Am reușit împreună ceva cu adevărat important. Și, bineînțeles, simt satisfacție pentru asta, dar înțeleg foarte bine că mai avem mult de muncă.
Ne așteaptă un alt tip de presiune, iar toți jucătorii trebuie să înțeleagă că, deși am atins un obiectiv, mai avem de jucat meciul cu Hermannstadt, apoi cu UTA, iar după aceea ne așteaptă zece meciuri de foc în play-off.
La începutul sezonului, obiectivul nostru era să terminăm între locurile 6 și 8. Ne-am setat acest obiectiv realist. Acum? Acum cel mai important este meciul cu Hermannstadt. Întâlnim un adversar foarte bun, apoi avem deplasarea la UTA, iar după ce se înjumătățesc punctele, vom vedea exact unde ne aflăm. Abia atunci vom discuta și vom vedea care sunt noile noastre obiective. Dar, cu siguranță, toți vrem să reprezentăm clubul și echipa în cel mai bun mod posibil în acest play-off.
Despre șansele de a câștiga titlul, sigur, este o posibilitate. Totul este posibil. Dar ce îmi doresc cel mai mult acum este să terminăm bine aceste două meciuri, Hermannstadt și UTA. După aceea vreau să avem o analiză clară asupra a tot ceea ce am făcut până în acel moment. Vom discuta intern, vom face o ședință și vom vedea exact unde suntem. În funcție de asta, ne vom stabili obiective realiste pentru play-off.
Este important pentru acest sezon, dar și mai important pentru sezonul viitor. Prin aceste meciuri din play-off, vom înțelege exact unde suntem, ce putem îmbunătăți și ce putem construi pentru viitor. Sezonul următor va fi, din nou, unul în care vrem să progresăm față de ce am realizat acum.
În ceea ce privește superstițiile, da, fiecare antrenor are câte ceva. Și eu am lucrurile mele pe care le fac înaintea fiecărui meci. Respect toate aceste obiceiuri, inclusiv pe ale domnului Șumudică sau ale altor antrenori. Și eu am ceva personal, o banderola pe care o port la fiecare meci.”, a spus Zeljko Kopic.
Antrenorul a vorbit despre motivația jucătorilor înainte de startul play-off-ului și despre situația contractuală a unor fotbaliști importanți. „Motivația va fi diferită, dar pentru echipă și pentru club este clar că toate privirile sunt asupra lor. Trebuie să demonstreze ce pot, mai ales că unii jucători vor rămâne, iar alții vor pleca. Am avut o discuție cu Josh și cu Astrit, iar decizia lor este să nu-și prelungească contractele cu Dinamo. Tocmai de aceea, pentru ei e extrem de important să se autodepășească și să se pună în valoare cât mai bine, pentru a-și crea oportunități mai bune pe piața transferurilor din vară.”
Tehnicianul a subliniat că astfel de situații sunt normale în fotbal: „Unii jucători vor merge la alte cluburi, alții vor rămâne alături de noi, dar cred că toți, la nivel individual, vor avea o motivație puternică să arate ce pot în acest play-off.”